Fiecare are dreptul la dezamăgire

Publicat de Dragoș Galbur la 25 aprilie 2010

M-a întrebat azi un prieten de pe facebook, cu cine aș vota dacă mâine ar fi alegerile anticipate, știind desigur că am votat cu PLDM-ul la precedentele. Răspunsul a fost brusc și sincer, chiar sincer, am spus că dacă mâine ar fi alegerile mai bine aș sta acasă cu o bere în fața ecranului decât să ies la vot. Mi-a zis că votul este un drept/obligațiune/datorie morală a fiecăruia dintre noi, normal că știu asta, dar i-am spus că decât apoi să sufăr ca acum mai bine nu-mi voi mai exercita dreptul de vot. Poate e copilăresc, naiv și supărăcios dar asta e, candidați normali și de încredere nu mai sunt, pentru comuniști și creștin-democrați exclus, ce mai rămâne? poate pe Tatiana Țâmbalist :) ? să fim serioși. Nu am pentru cine vota, am depus prea mult suflet, prea mulți nervi și sănătate pentru o idee, un scop, dar am rămas cu traista goală și cu fizionomia feței la pământ. M-am săturat, de câteva zile nu mai citesc știrile, nu ascult radio-ul, nu privesc televizorul pentru că mi se crează impresia că în Moldova în afară de minciună și trădare nu există nimic omenesc ! Am votat PLDM-ul sperând că vom trăi mai bine, dar ce tot zic, că voi trăi mai bine, și tot cu speranța asta am rămas. Abandonare completă a electoratului, schimbul de mafii sociale, sărăcia și prostia ascendentă nu cred că ne va mai lăsa în pace. Comuniștii au devenit prea disperați, banali și neinteresanți, Roșca ba moare, ba apare și hămăie din nou, Ghimpu tot de bancuri se ține, Filat bagă frica și în cei care l-au votat, Urecheanu nu-și mai vede scula din cauza burții colosale și lista continuă. Am impresia că degradăm complet ca societate, ca stat la urma urmei și nu, nu e depresie, e o constatare la care am niște argumente adecvate și actuale. Nu mai înțeleg nimic, ce-am votat, pentru cine am votat și pentru ce am votat. Cert este că nu mai știu cine și cu ce mă mai poate impresiona ca să-i acord votul meu, chiar nu știu. Am rămas exact ca pe vremea comuniștilor, doar că parcă-i mai ziua afară și parcă poliția nu-i atât de agresivă, singura diferență. În rest, SIS-ul cum m-a urmărit așa și mă urmărește, așa și-mi ascultă telefonul. Contractul la facultate cum a fost mare, a crescut și mai tare. Tata acum chiar că nu-mi mai dă mașina că benzina e și mai scumpă și lista e și mai mare, atât de mare că dacă o întindem apoi acoperim toate drumurile din țară. Aiurea sentiment, dar ce să-i faci, cred că asta și înseamnă școala vieții despre care mă învățau părinții în copilărie. Viața continuă, scopul e același, principiile aceleași iar ura și nedumerirea crește și se înalță precum fumul din Eyjafallajokull.
P.S: Indiferența omoară !

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Mesajele cu conținut indecent și ofensiv vor fi șterse.