Se pot schimba homosexualii?

Publicat de Dragoș Galbur la 7 martie 2011


Se pot schimba homosexualii?

Un număr surprinzător de psihiatri şi de cercetători de seamă spun că DA!

Timp de mulţi ani segmentul activ politic al comunităţii gay a folosit efectiv mass media ca pe un mijloc de a schimba atitudinile societăţii despre homosexualitate. În unele privinţe, aceasta a ajutat la diminuarea maltratării homosexualilor.

Totuşi, pentru scopul „legitimării” sociale a homosexualităţii (atinsă prin sisteme politice şi religioase), comunitatea gay a răspândit multe informaţii discutabile. Ea a încercat să convingă societatea că homosexualitatea este înnăscută, de neschimbat şi o variabilă normală în spectrul sexualităţii umane. Dacă acest lucru este adevărat, atunci homosexualii ar merita statutul de minoritate, fiind îndreptăţiţi la drepturile şi protecţia acordată altor grupuri minoritare legitime.

Mai degrabă decât să speculăm ce ar putea însemna aceasta, haideţi în schimb să ne întrebăm dacă mesajul pro-homosexual se bazează pe adevăr. Sunt drepturile lor legitime? Ceea ce urmează reprezintă o compilaţie de răspunsuri la cele mai obişnuite argumente pro-gay.

1) Unii oameni sunt destinaţi să fie gay – se nasc gay.

Nu s-a publicat nimic şi nimic nu a câştigat acceptare pe cale largă în comunitatea ştiinţifică şi în cea medicală care să indice că homosexualitatea este determinată prenatal în primul rând genetic sau în alt mod.

Una dintre cele mai recunoscute autorităţi în ce priveşte acest subiect este John W. Money, doctor în filozofie, profesor la Şcoala de Medicină Johns Hopkins şi director al Institutului de Cercetare Psihohormonală. Într-un articol în „Perspective în sexualitatea umană” el spune: „Oricare ar putea fi aportul care nu este învăţat din partea surselor de constituţie, identitatea psihosexuală a copilului nu este scrisă, fără să fie învăţată, în codul genetic, sistemul hormonal sau sistemul nervos la naştere”.

Un psihiatru care a scris şi a vorbit pe larg despre subiectul homosexualităţii, Dr. Charles W. Socarides de la Colegiul de Medicină Albert Einstein din New York, spune aceasta: „Homosexualitatea, alegerea unui partener de acelaşi sex pentru satisfacţia orgasmică, nu este înnăscută. Nu există nicio legătură între instinctul sexual şi alegerea obiectului sexual. O astfel de alegere a obiectului este un comportament învăţat, dobândit; nu există nicio înclinaţie genetică înnăscută pentru alegerea unui partener, fie de acelaşi sex, fie de sex opus”.

În sfârşit, avem opiniile lui Masters şi Johnson, cele mai cunoscute autorităţi în domeniul comportamentului sexual uman. Într-una din cărţile lor ei scriu: „Astăzi s-a renunţat în general la teoria genetică a homosexualităţii. În ciuda interesului pentru posibile mecanisme hormonale în originea homosexualităţii, astăzi niciun om de ştiinţă serios nu sugerează că se aplică o simplă relaţie de tip cauză-efect”.

2) Homosexualii nu se pot schimba – şi a le sugera să încerce este nerealist, chiar dăunător.

Din nou unii dintre cei mai proeminenţi specialişti în acest domeniu nu sunt de acord. Dr. John Money, în cartea sa din 1988 „Gay, hetero şi între” afirmă: „Unii oameni îşi schimbă orientarea sexuală. Nu există nimic rău în a încerca”.

Dr. Reuben Fine, director al Centrului pentru Educaţie Psihanalitică din New York, spune în publicaţia sa din 1987, „Teoria psihanalitică, homosexualitatea masculină şi feminină, abordări psihologice”: „Am avut recent ocazia să revăd rezultatul psihoterapiei cu homosexuali şi am fost surprins de ce am descoperit. Este paradoxal că deşi grupurile de homosexuali active politic neagă posibilitatea schimbării, toate studiile de la Schrenck-Notzing încoace au descoperit efecte pozitive, indiferent de tratamentul folosit... Un procent considerabil dintre homosexualii pe faţă au devenit heterosexuali... Dacă pacienţii ar fi motivaţi, orice procedură va fi adoptată, un mare procent vor renunţa la homosexualitate. În legătură cu aceasta, informarea publică este de cea mai mare importanţă. Dezinformarea răspândită de anumite cercuri că „homosexualitatea nu se poate trata prin psihoterapie” face un rău incalculabil la mii de bărbaţi şi femei” (p. 84 – 86).

Dr. Robert Kronemeyer, în cartea lui din 1980 „Învingerea homosexualităţii” spune: „Pentru acei homosexuali care sunt nefericiţi cu viaţa lor şi găsesc terapia eficientă, este vindecabilă”.

„Adevăratul duşman al homosexualului este... ignorarea de către el a posibilităţii de a fi ajutat”, spune Dr. Edmund Bergler, în cartea sa „Homosexualitatea: boală sau mod de viaţă?”

„Provocarea majoră în tratarea homosexualităţii din punctul de vedere al rezistenţei pacientului a fost, bineînţeles, concepţia greşită că tulburarea este ereditară sau înnăscută”, scrie Dr. Charles Socarides în textul său „Homosexualitatea”, în Manualul American de Psihiatrie.

Iată cum concluzionează Dr. Irving Bieber şi colegii săi: „Rezultatele terapeutice ale studiului nostru oferă motiv pentru o viziune optimistă. Mulţi homosexuali devin exclusiv heterosexuali în tratamentul psihanalitic. Totuşi, această schimbare poate fi realizată mai uşor de unii decât de alţii. În opinia noastră, o schimbarea heterosexuală este o posibilitate pentru toţi homosexualii care sunt puternic motivaţi pentru a se schimba”. Bieber afirmă 17 ani mai târziu: „Am urmărit unii pacienţi timp de zece ani şi au rămas exclusiv heterosexuali”.

Dr. Lawrence J. Hatterer spune în „Schimbarea homosexualităţii la bărbat”: „Am auzit despre sute de alţi bărbaţi care au trecut pe cont propriu de la o ajustare homosexuală la una heterosexuală” (p. 138).

Even Masters şi Johnson relatează în cartea lor din 1979, „Homosexualitatea în perspectivă”, că rata de succes la 81 de gay care doreau reorientarea (după un tratament de şase ani) a fost de 71,6% (p. 402).

„Psihoterapeutul calificat nu ar mai trebui să evite responsabilitatea de a accepta tratamentul clientului homosexual sau de a-l trimite la o sursă de tratament acceptabilă.” (p. 251).

3) Homosexualitatea nu mai este considerată o tulburare mintală.

Comunitatea gay a pretins o mare victorie când a impus Asociaţiei de Psihiatrie Americane (APA) să scoată homosexualitatea de pe DSM-II – lista sa de tulburări psihologice. Această acţiune foarte controversată pare să nu ţină seama de dovada oricărei definiţii de bun simţ a sănătăţii psihologice. Luaţi în considerare următoarele:

1. Este de 6 ori mai probabil ca bărbaţii homosexuali să fi încercat să se sinucidă faţă de bărbaţii heterosexuali.

2. Studiile indică faptul că între 25 şi 33% dintre bărbaţii şi femeile homosexuale sunt alcoolici, în comparaţie cu o cifră de 7% pentru populaţia generală.

3. Statisticile dovedesc o dorinţă sexuală nestăpânită printre bărbaţii homosexuali.

4. Un studiul Kinsey important a descoperit că 43% dintre bărbaţii homosexuali care au luat parte la sondaj au estimat că au făcut sex cu 500 sau mai mulţi parteneri; 28% cu 1.000 sau mai mulţi parteneri.

Ori APA nu cunoaşte ce efecte are homosexualitatea asupra unui mare număr de bărbaţi, ori imaginea sa despre sexualitatea sănătoasă indică o tulburare serioasă printre membrii A.P.A.

Acelaşi studiu Kinsey a descoperit că bărbaţii homosexuali au separat în mare măsură sexualitatea de relaţie. Sondajul a arătat că 79% dintre repondenţi au spus că peste jumătate dintre partenerii lor sexuali erau necunoscuţi. 70% au spus că peste jumătate dintre partenerii lor au fost oameni cu care au făcut sex doar o dată.6 Cu siguranţă acestea sunt indicii ori ale unei nemulţumiri profunde, ori al unui hedonism teribil de distructiv.

Prejudecata societăţii

Trebuie să răspundem afirmaţiei că dificultăţile suferite de homosexuali sunt toate rezultatul prejudecăţii şi lipsei de dorinţă a societăţii de a susţine relaţiile gay stabile. Putem răspunde acesteia astfel:

În zonele unde există cea mai mare acceptare a homosexualităţii (San Francisco, West Hollywood, New York City), efectele dăunătoare nu se micşorează ci cresc.

În ultimii 20 de ani acceptarea homosexualităţii a crescut mult, dar tot în aceeaşi perioadă a existat o creştere uriaşă a suferinţei homosexuale din cauza bolii şi a altor factori.

Mulţi ani societatea nu a scuzat implicarea heterosexuală în afara căsătoriei. După cum ştim, aceasta nu i-a obligat pe oamenii înclinaţi spre acest lucru la o promiscuitate sexuală mai mare, la rate mai ridicate de alcoolism, sinucidere şi boală.

Dezacord cu APA

Pe deasupra, mulţi terapeuţi nu sunt de acord cu decizia APA din 1973. De ce?

Nu s-a ţinut seama de mai mult de 75 de ani de cunoaştere psihanalitică care evidenţia homosexualitatea drept o tulburare. Grupurile de militanţi homosexuali au început să submineze numeroase programe şi conferinţe ştiinţifice la începutul anilor ’70, inclusiv APA şi întâlnirile sale. Grupurile politice gay au avut ca ţintă şi au subminat în special întâlnirile naţionale şi locale în care era dezbătute psihopatologia şi tratamentul homosexualităţii. Pentru o discuţie completă cu privire la aceste evenimente, incluzând documentaţie şi surse, citeşte „Speranţă pentru homosexualitate”, publicată de Free Congress Foundation în 1988 (în special paginile 46 – 55).

243 de practicieni şi membri APA au înaintat o cerere pentru un referendum, pentru a se vota o schimbare a deciziei. Acel vot a avut loc în aprilie 1974, iar 40% dintre votanţi nu au fost de acord cu decizia, afirmând că nu existau motive ştiinţifice legitime în terapia psihiatrică fundamentală pentru decizia APA. (Ibid., p. 53).

La sfârşitul anului 1977, 68% dintre psihiatrii Asociaţiei Medicale Americane care au răspuns la un sondaj vedeau încă homosexualitatea ca pe o adaptare patologică, opusă unei variaţii normale. (Ibid, p. 53, note de subsol)

Dr. Joseph Nicolosi, în numărul din februarie 1989 al „The California Psychiatrist”, spunea: „Mulţi membri ai profesiei noastre îşi exprimă încă în particular opinia că dezvoltarea homosexuală nu este normală. Decizia APA din 1973 nu a rezolvat problema – doar a redus la tăcere 80 de ani de observaţie psihanalitică”.

4) Nu am ales să fiu gay.

„Homosexualul nu are altă alegere în ceea ce priveşte obiectul său sexual”, spune Dr. Charles Socarides. „Starea este determinată în mod inconştient, est diferenţiată de comportamentul unei persoane care se angajează intenţionat în contact cu persoane de acelaşi sex datorită factorilor situaţionali sau unei dorinţe pentru experienţe variaţionale. Aşa cum s-a observat mai sus, acestea constituie formele neclinice ale comportamentului homosexual. Punctul central al adevăratei homosexualităţi nu este niciodată o alegere conştientă, un act al voinţei, ci este mai degrabă determinat din cea mai timpurie perioadă a copilăriei, în termenii originii desigur, nu în practică.”

Deficit faţă de cei de acelaşi sex

Dr. Elizabeth Moberly din Cambridge, Anglia, autoare a două cărţi clinice cu privire la originile şi tratamentul homosexualităţii, crede că este important de văzut condiţia homosexuală ca implicând un deficit faţă de cei de acelaşi sex, care rezultă într-o identitate nesigură care subminează relaţiile cu cei de acelaşi sex.

Datorită unei dificultăţi timpurii, în special cu părintele de acelaşi sex – ca separare sau indisponibilitate emoţională – rămâne o dorinţă neîmplinită de dragoste şi identificare, împreună cu un sentiment ascuns de rănire şi durere, faţă de membrii aceluiaşi sex. Dr. Moberly crede că drumul către creştere şi schimbare cere un terapeut de acelaşi sex, care îl va ajuta pe homosexual să construiască o identitate mai sigură prin împlinirea nevoilor relaţionale legitime în moduri non-sexuale şi prin rezolvarea rănirilor şi conflictelor din trecut cu cei de acelaşi sex. Dr. Moberly concluzionează că relaţionarea heterosexuală realistă devine posibilă după ce se rezolvă problemele cu cei de acelaşi sex.

Concluzie

Recunoaştem că mulţi sunt mulţumiţi să îşi urmeze orientarea homosexuală şi stilul de viaţă legat de aceasta. Totuşi, multe alte persoane cu orientare homosexuală nu doresc ca vieţile lor să fie definite sau determinate de această înclinaţie.

Trăim într-o naţiune celebră pentru premisa autodeterminării. Cei care sunt nefericiţi cu homosexualitatea lor au dreptul să exploreze opţiunea lor, validă clinic, de control al impusului şi de schimbare a orientării.


Tradus şi folosit cu permisiune de pe www.exodusglobalalliance.org.

7 comentarii:

Sefu' spunea...

Corect! Pe naiba mai spun ei ca e din nascare! E o boala si punctum!x(

Dragoș Galbur spunea...

E greu să accepte acestu fapt însă asta e, știința bate orice dubii în domeniul dat. :)]

Sefu' spunea...

Gata, Brega de la o luni te va lua in caruta :D
Va urma neaparat replica pe curaj si la inamic :D
"Strigator la CEDO" :D

Dragoș Galbur spunea...

Mă doare-n cot de brega și de părerile lui. Eu le am p-ale mele, el p-ale lui, deja lumea decide cine-i corect și cine nu. b-(

Anonim spunea...

Probabil ca tu ai fost homosexual si te-ai tratat la mister X, de aceea stii ca este o boala!

Dragoș Galbur spunea...

Ce deștept mai ești :)

Anonim spunea...

doar daca nu toata lumea este exact ca tine, nu inseamna ca nu trebuie respectati. Opinia mea este ca ar trebui sa fim mai toleranti.

Trimiteți un comentariu

Mesajele cu conținut indecent și ofensiv vor fi șterse.