Herpes simplex, un virus foarte agresiv

Publicat de Dragoș Galbur la 13 iunie 2011



Desi este o afectiune banala, herpesul bucal devine agasant atunci cand leziunea de la nivelul gurii revine cu regularitate Cei care au fost atinsi de acest virus stiu foarte bine cum isi anunta infectia aparitia: o senzatie neobisnuita undeva deasupra buzei superioare sau intr-un loc din jurul buzelor, care se traduce prin furnicaturi, mancarimi, gadilaturi, amorteala. In urmatoarele 24 de ore, in acel loc apare o roseata, care se transforma apoi intr-o basicuta sensibila la atingere. La scurt timp, aceasta devine dureroasa si, mai mult, da nastere unui buchet de mici vezicule, pline cu un lichid clar. Dupa cateva zile, veziculele se sparg si se acopera de o crusta de culoare galbena. Fenomenul este insotit de o usoara durere locala in primele zile, dar aceasta dispare odata cu formarea crustei. Vindecarea completa a leziunii dureaza 7-10 zile.

Musafirul nepoftit 

Se estimeaza ca peste 60% din populatia tarilor dezvoltate si peste 80% din cea a tarilor sarace este infectata cu virusul Herpes simplex de tip 1, responsabil de aparitia herpesului de la nivelul pielii. Herpesul bucal este cel mai frecvent, dar veziculele pot aparea si pe nas, barbie, frunte sau in interiorul gurii. Virusul se transmite prin contact direct: sarut, strangere de mana, folosirea in comun a obiectelor persoanele (prosop, periuta de dinti, pahar), a tacamurilor sau veselei. Multi dintre noi suntem purtatorii virusului Herpes simplex fara sa stim acest lucru. De fapt, in 8 din 10 cazuri, primul contact cu virusul trece neobservat. In celelalte cazuri, prima infectie se manifesta printr-o eruptie severa, insotita de febra, inflamarea ganglionilor limfatici de la nivelul gatului, stare de oboseala. Din momentul in care a intrat in contact cu virusul, organismul incepe sa produca anticorpi care, desi nu pot distruge intrusul, ii slabesc puterea. Din acest motiv, puseele viitoare, daca vor exista, se vor manifesta mult mai usor. Cele mai multe dintre persoanele infectate vor suferi un singur si unic episod si doar o mica parte se vor confrunta ulterior cu pusee regulate (de obicei in jur de 2-3 pe an).

Leziunea apare in acelasi loc 

Din pacate, odata ajuns in organism, virusul ramane acolo pentru totdeauna, "ascunsi in ganglionii nervosi situati in vecinatatea zonei in care s-a manifestat primul puseu. Si, din cand in cand, acest musafir nepoftit se trezeste la viata, dand nastere unui nou puseu herpetic. Se pare ca virusul "atacai din nou atunci cand ii sunt oferite anumite conditii favorabile, ca de exemplu: imunitate scazuta, infectii insotite de febra (gripa, guturai, amigdalita etc.), frig, stres, oboseala, emotii puternice, ciclu menstrual, expunere prelungita la soare, consum excesiv de alcool, traumatisme locale (de exemplu, un tratament stomatologic poate da nastere unui nou puseu). Un lucru interesant: la puseele viitoare, leziunile apar de obicei in acelasi loc in care s-au manifestat prima oara. 

Atentie! Risc maxim 

Aceasta infectie benigna nu este doar inestetica, ci si extrem de contagioasa. Perioada de contagiozitate incepe chiar din momentul in care apar primele semne ale eruptiei (senzatia de arsura sau mancarime deasupra buzei) si dureaza pana in momentul in care veziculele au format crusta. Asta deoarece lichidul din interiorul veziculelor contine cantitati importante de virusi. Persoana care prezinta un puseu herpetic poate transmite cu usurinta virusul celor din jur, de exemplu prin atingere, strangere de mana, sarut. Mai mult, bolnavul trebuie sa evite sa-si atinga leziunile pentru ca-si poate infecta si alte parti ale corpului, precum cavitatea bucala, ochii, organele genitale. Herpesul ocular poate conduce la orbire, asa ca mare atentie, nu e de glumit! Un alt aspect important: bebelusii si copiii care sufera de eczeme sunt foarte vulnerabili in fata virusului. La acestia, prima infectie se poate manifesta prin leziuni severe. Asadar, feriti copilul mic de contactul cu persoanele care prezinta o leziune herpetica. Protejeaza-te si protejeaza-i si pe ceilalti Pentru a nu transmite virusul si altor persoane, imediat ce apar primele simptome ia masuri: 
* Evita contactul direct cu cei din jur (este contraindicat in special sa-i saruti, pe buze sau oriunde pe piele). De asemenea, evita contactul cu bebelusii, copiii si persoanele care au o rezistenta a organismului scazuta. 
* Nu-ti atinge leziunile, caci iti poti auto-infecta alte parti ale corpului si nu inlatura crustele. 
* Nu te freca la ochi. Mare atentie trebuie sa acorzi acestui aspect, in special daca esti purtatoare de lentile de contact: herpesul corneean poate lasa sechele grave. 
* Spala-te cat mai des pe maini cu apa si sapun. Fa asta obligatoriu daca, din greseala, ai atins veziculele. 
* Foloseste numai obiectele de igiena proprii, precum si vesela proprie. 
* Evita raporturile sexuale care implica un contact intre gura si organele sexuale, caci exista riscul sa apara un herpes genital.

 Exista un tratament eficient? 

Infectia nu este grava, dar puseul herpetic este inestetic, iti creeaza disconfort, te obliga sa respecti unele reguli pentru a nu-i imbolnavi si pe altii... Adevarat, se vindeca de la sine, fara niciun tratament, in una-doua saptamani. Dar, in toata aceasta perioada, ai impresia ca dizgratiosul buchet de vezicule atrage atentia tuturor asupra ta. Din pacate, nu exista un tratament care sa "ucidai virusul din organism. Totusi, nu suntem complet neinarmati impotriva intrusului. Chiar daca nu putem distruge virusul, putem opri evolutia unui puseu herpetic sau, cel putin, putem grabi vindecarea leziunilor, daca aplicam un unguent pe baza de aciclovir, un preparat cu actiune antivirala, chiar de la prima senzatie de arsura sau de mancarime din jurul buzei. Unguentul trebuie aplicat de mai multe ori pe zi (de 4-5 ori), astfel incat sa se acopere intreaga zona afectata, dar asta dupa ce in prealabil te-ai spalat bine pe maini cu apa si sapun. Veziculele pot fi dezinfectate cu o solutie antiseptica, pentru a preveni infectarea cu bacterii. Intr-o asemenea situatie exista riscul sa ramana cicatrice in locul in care a aparut eruptia. Pentru a grabi uscarea basicutelor, acestea pot fi tamponate cu o solutie de albastru de metilen, cu ajutorul unor comprese sterile de tifon, nu de vata. In cazul in care puseele herpetice apar frecvent, medicul poate recomanda un tratament cu comprimate de aciclovir. 

Remedii de acasa 

* Pune o lingurita de salvie, o lingurita de roinita, doua lingurite de verbina la un litru de apa clocotita, lasa sa infuzeze 15 minute, apoi strecoara lichidul. Aceasta cantitate de ceai se bea fractionat, in cursul unei zile, cald sau rece. 
* Tamponeaza zona afectata, de cateva ori pe zi, cu tinctura de propolis, extract de aloe vera sau ulei esential de arbore de ceai. 
* Imediat ce simti primele simptome, aplica in locul respectiv otet, suc de lamaie sau alcool (de exemplu, vodca).
* La fel, la primele manifestari, freaca usor zona respectiva cu un catel de usturoi sau o felie de ceapa, de mai multe ori pe zi. 

Herpesul genital 

Herpesul genital este provocat de virusul Herpes simplex de tip 2 si poate ajunge in organism in acelasi mod ca herpesul de tip 1, prin mici leziuni de pe piele. Trebuie retinut faptul ca si herpesul simplex de tip 1 poate cauza herpes genital (circa 20% din cazuri), de obicei prin sex oral, chiar daca in momentul respectiv persoana infectata nu prezenta o eruptie herpetica la nivelul fetei sau buzelor. Herpesul genital este transmis de regula in timpul raporturilor sexuale (ocupa locul 2-3 intre bolile cu transmitere sexuala), chiar si de catre persoanele aparent sanatoase, dar care sunt purtatoare ale virusului. 80% din persoanele infectate cu virusul herpes simplex de tip 2 nu prezinta niciun simptom al infectiei, asa ca pot transmite virusul fara sa stie. Pana sa apara primele simptome caracteristice, pot trece uneori chiar ani. Prima infectie herpetica genitala are, de obicei, simptome severe: leziuni sau vezicule cu lichid transparent pe organele genitale, senzatie de arsura la mictiune sau in timpul actului sexual, simptome asemanatoare gripei. Netratate, leziunile se vindeca in 15-20 de zile. Aproape 80% din cei infectati vor suferi, in urmatoarele 12 luni, o recidiva.

din revista ”Felicia”

1 comentarii:

Anonim spunea...

salut iata pina acum na-ti avut nici un comentariul x( =))

Trimiteți un comentariu

Mesajele cu conținut indecent și ofensiv vor fi șterse.