1539 de cuvinte în Limba Română !

Publicat de Dragoș Galbur la 25 septembrie 2011

Că tot stau și aștept să intru la rezidențiat, având mai mult timp liber, am decis să mă înscriu și eu la Concursul “Limba română în Basarabia”. Așa cum nu sunt filolog și expert în ale limbilor, am hotărât să scriu ce am simțit, ce simt și cum au evoluat lucrurile legate de limbă, din viața mea.


27 martie 2010, sărbătorind ziua Unirii Basarabiei cu România
Bălți
Am 23 de ani, 94 de kilograme, 1.80 metri, sunt un tip dur, veșnic încruntat și nebărbierit, dar de fiecare dată când pronunț, mă gândesc sau aud cuvintele ”Limba Română, Basarabia, România Mare, Eminescu”, îmi vine a plânge, cu plânset de prunc, de prunc căruia i-au luat biberonul.

Eu știu ce înseamnă cu adevărat limba română și aici nu mă refer doar la felul de a o vorbi sau scrie, aici mă refer la însăși limba română, ca factor de rezistență împotriva sistemului, ca element al românismul adevărat. Nu vreau să sap acum la rădăcinile ei, la știința sa și nici nu vreau să o laud precum că e cea mai frumoasă limbă din lume sau că e o limbă muzicală, mie mi-e de ajuns să-mi răscolesc amintirile, mai ales cele din copilărie, ca să explic de ce știu mai mult decât alții ce înseamnă limba română.

Pentru mine limba română până la 6 ani nu a existat ca noțiune. Da, o vorbeam, gândeam în ea, da, era româna, dar eu nu știam că-i română pentru că nici nu mă gândeam la asta, pentru că părinții erau preocupați cu lucrul, pentru că la grădiniță educatorii ne dădeau palme la fund să dormim mai mult, nu să dăm întrebări, pentru că nu mă interesa ce limbă vorbesc, eram copil, aveam alte interese. Nu știam totuși de ce acasă mama îmi vorbește într-un grai și afară toți îmi vorbesc în altul ?! De ce la grădiniță educatoarea îmi vorbești într-o limbă (română) și afară iarăși toți îmi vorbesc altfel ?!  Nu eram wunderkind, nici nu pretindeam a fi, dar uneori aveam așa gânduri, așa întrebări, pe atunci retorice, doar că nu știam a întreba cu glas, știam doar să tac și să mă joc.  

De la 6 până la 18 ani, limba română a fost doar un obiect de studiu, un chin și o rușine în public. Când am mers în clasa întâia am aflat că limba pe care o vorbim e de fapt română, am aflat că provenim din daci, am aflat că Spiridon Vangheli și Andrei Sangheli îs oameni diferiți, am aflat o lume nouă. Cel mai curios lucru pe care l-am înțeles atunci, este că acea limbă stranie pe care mi-o vorbeau toți în copilărie nu era alta decât limba rusă. Nu știam nici-o boabă, nimic, dar eram obligat s-o cunosc, altfel nu mă integram în societate. Nu era vorba de naționalism, românism, valori, principii sau altceva, era limba rusă, și ce, dacă mai toți o vorbesc afară, trebuie și eu s-o vorbesc. Primele cuvinte pe care le-am învățat în limba rusă au fost: А что? (Dar ce?) și când cineva mă întreba ceva în rusă, doar ăsta era răspunsul meu, enervant. ” Как тебя зовут? (Cum te numești? )”, răspuns: ” А что? ”, ” Сколько тебе лет? (Câți ani ai?)”, ” А что?”, ” Ты что придурак? (Ce ești prost?)”, ” А что?”. Mai multe nu știam, posibil că înțelegeam, dar nu mă puteam exprima în rusă.

Clar lucru că școala, educația au jucat un rol colosal în cultivarea limbii române din mine, însă până la urmă, toți acei 12 ani de  școală, limba română a fost doar o denumire în agendă, în dreptul căreia se scria nota și semnătura profesorului. Afară nu se discuta niciodată despre denumirea limbii, iar eu neacordându-i importanță, credeam că limba e moldovenească, adica așa-mi ziceau rușii din curte, așa credeam. ”Ты говоришь по молдавски? (Vorbești moldovenește?)” sau ”Как переводится с молдавского? (Cum se traduce din moldovenește...?)”, ăstea-s întrebări puse de mine, ieșite din gura mea. Dacă vorbeam româna afară eram automat clasificat drept mizerie moldovenească, de mâna a doua, cu reguli din ăstea prostești, rusești, evadate printre gratiile închisorilor. Asta e, m-am conformat și eu la ele. Nu, nu mi-e rușine, așa era situația. Limba română stătea tot acolo, în agendă, plus seara pe la TVR se mai pomenea de ea.

Tata m-a dat la școala muzicală la 7 ani, unde am avut profesori ruși, care-mi vorbeau doar în rusă. Și acum îmi aduc aminte cum plângeam că nu înțeleg nimic, iar profesoara îmi aplica lovituri cu un creion de acela lung, lung, de 2 lei, peste degete și mă pișca de mână și obraz. Limba română tot în agendă stătea, fără griji. Așa, pe la muzică, pe afară, am învățat limba rusă, la școală ni l-au băgat prin clasa a 5-a obligatoriu pe Pușkin, limba și literatura rusă erau obligatorii până în a 8-a, a 9-a, paradoxal în liceul ce-i poartă numele marelui Mihai Eminescu. Atunci a început să se nască în mine un fel de revoltă, un fel de două feluri, și apăruse o micuță de tot încruntare pe frunte. Apăreau unele întrebări ce țin de limba vorbită, dar, cum apăreau așa și dispăreau, se pierdeau undeva între calea lor dintre creier și gură.

Toată copilăria l-am ascultat pe Talikov, Gazmanov, Stashevsky, Alegrova, Pugaciova, Ivan
ushki, Bulanova și tot soiul de cântăreți ruși. Erau tari, ce mai vorbă. Seara însă, când se deconecta energia pe 3 ore și nu lucra casetofonul, treceam la cântat pe Aldea Teodorovici, știam vreo 2 cântece la început, acum le știu pe toate. Le cântam, mă dădeam în patriotism, iar când apărea curentul electric, la revedere.
În general, odată ieșit din casă, afară, vorbeam limba rusă în proporție de 90%. Toți anii de școală așa a fost, acasă – româna, afară româna murea, apoi la școală iar româna, la recreații – rusa și româna amestecată cu rusisme. Așa au ajuns rusismele și în limba mea, în vocabularul meu, iar limba română cu rusisme e un fel de bătaie de joc.
În fine, am absolvit liceul, școala de muzică, totul era bine și frumos, vorbeam o română vai și amar de dânsa, am plecat la studii la Chișinău, iar poeții și scriitorii români au rămas la Bălți pe băncile școlii.

Acum realizez de fapt că eu limba română nu am prețuit-o 18 ani din viață, pentru că nu aveam cum, eram străini unul pentru celălalt. Odată ajuns la Chișinău, am început a cunoaște o altă limbă română. Îmi plăcea că toți vorbesc pe înțelesul meu, afară se vorbește mai mult româna, ”oaaaau!” trecea prin capul meu.  Am înțeles un lucru cert, limba mea e românească, realizasem că în copilărie tot româna am vorbit-o, chiar dacă mai stâlcită. Nu puteam însă să înțeleg totuși, de ce mi s-a furat sau s-a încercat să mi se fure această limbă română în copilărie? Cine de fapt a vrut să mi-o fure? De ce era o rușine să o vorbești afară, la Bălți, iar dacă o vorbeam luam bătaie sau eram înjurat? De ce? Doar limba română e la ea acasă, aici în Basarabia. De ce am fost obligat să învăț limba rusă dacă afară și așa numai rusa o vorbeam? De ce o numeam moldovenească dacă ea de fapt e românească? Sute de întrebări de genul ăsta mă frământau, unele și acum mă frământă, dar totuși la majoritatea am găsit răspuns. Răspunsul meu e unu pentru toate întrebările: Limba Română este de fapt o armă, a noastră, a românilor de pretutindeni, o armă extrem de puternică, iar dușmanul, ca să ne înfrângă, nu dorește decât să ne dezarmeze. Atât.

Am aflat foarte multe despre istoria neamului româneasc în ultimii 6 ani. Am cunoscut mulți oameni care m-au molipsit cu românismul lor. Când am aflat că zemstva teritorială Bălți în 1918 a înaintat spre Sfatul Țării propunerea de Unire cu Țara Mamă, în general îmi venea a plânge și totodată a sări în sus de bucurie și mândrie. Îmi ziceam: ”Păi Bălțiul e oraș românesc băi, ce era în capul meu toată copilăria, nu știu”. Așa a fost să fie, de aceea și spun că iubesc limba română mai mulți ca alții, pentru că mereu e așa, după ce ți se fură ceva și apoi regăsești acel ceva, ți-e mai dragă, îl strângi la piept și parcă deja îl ții mai strâns, să nu ți-l mai fure nimeni, niciodată. Așa am procedat și eu când am regăsit-o pe ea, pe limbă, pe limba cea română !

În prezent mă simt mai stăpân ca niciodată la mine acasă, iar acasă, nu-i doar Bălțiul, acasă e Basarabia, acasă e România! Acum am scris acest articol de la Bălți, aici stau, da, îs mulți ruși, e multă limbă rusă, dar aici mă simt în apele mele, aici românismul îl simt în piept mai puternic, aici mi-e mai dragă limba română. Mă simt exact ca pruncul despre care am scris în prima propoziție a acestui articol, când îi zice cineva să nu facă ceva, el plânge, țipă, și totuși face !

Venind de la Chișinău spre Bălți, în autocar, am compus așa o poezioară despre casa mea, despre bucățica mea de Românie.


Acasă

Azi acasă plec, la Bălţi,
Unde-s şi români şi ruşi,
Sunt şi nepoţi ai celor
Ce-n Siberii au fost duşi.
Dar ce păcat că nu-i acolo
Acea destoinicie,
Ce-n inima română
Ar trebui să fie.
Nu, nu mi-i ruşine,
Eu mă mândresc că
Sunt la Bălţi născut
Şi că vorbesc limba română
N-a fost uşor, chiar m-a durut.
Şi cu vorba-mi tremurândă
Mi-era ruşine cînd spuneam
Că Dragoş mă numesc, greu nume!
Şi că românii-s al meu neam.
Azi acasă plec, la Bălţi...



Nu uita să recomanzi această postare și să lași un comentariu

32 comentarii:

Alex spunea...

Ma bucur cand sunt oameni care cugeta ca tine! Sa traiesti!

Dragoș Galbur spunea...

Mulțumesc.

ion spunea...

Autorule, bravo!

Dragoș Galbur spunea...

Mulțumesc Ion, tu cred mă înțelegi foarte bine.

Mariana S. spunea...

Bravo Dragoș! Te vom vota numaidecât! Să ştii că mama mea a fost din Bălţi (cred că am mai spus undeva asta pe facebook) şi când ne duceam acolo în ospeţie eu eram cea mai "necăjită", unica din verişori care nu vorbeam nici o boabă rusa. Mi-i comic când îmi amintesc ce ruşine-mi era pentru aceasta şi nu înţelegeam acest simplu concept că limba română e la ea acasă şi nicidecum mie n-ar fi trebuit să-mi fie ruşine. Mi-amintesc ca de un coşmar cum pe mama o învinuiau că "cum şi-a permis? profesoară de limbă şi literatură rusă şi copilul ei să poată doar citi în rusă, neînţelegând nimic". Mama modestă şi foarte liniştită din fire, doar zâmbea şi zicea că "dacă-i va trebui în viitor, am o fată deşteaptă, va învăţa şi singură". Înţelegea ea foarte bine că rusa nu prea intra în viitorul meu şi nici Rusia, mă vedea în Europa, de asta, probabil, şi sunt studentă la Iaşi.

Asta a fost aşa...ca un apropos la "tragedia ta" continuă..la mine a fost mai episodică...mergeam la Bălţi de Paşti şi încă câteva sărbători ;)

Andrei Cebotari spunea...

extraordinar , bravo !

Serghei spunea...

Frumos. Imi pare bine ca in Balti sunt si asa oameni

State Of God spunea...

mi-am propus ca anume data asta sa atrag mai mult atentia la structura textelor tale, ca de altfel eseuri in sinea lor si mai putin la talcul lor desi, l-am inteles si pe acesta ;) Exact am avut senzatia ca eram redactorul unei edituri si citeam textul ca dupa aia sa-ti comunic daca-l putem publica sau nu :))) Mie mi-a placut :D Referitor la poezii ..... eu am alt stil, imi place sa scriu altfel. Mi-a mai placut parca si imi imaginam in fata ochilor cum profa de muzica te apuca de obraji sau te lovea cu creionul :)))))))))) la faza asta chiar am ras :)))))

sergiu spunea...

Ești bravo! Sa trăiești! Cât mai mulți tineri ca tine, iubitori de limba româna, de românism.

SARMIS spunea...

FOARTE FRUMOS, SINCER SI SPUS DIN INIMA ! FELICITARI !
LA BALTI MAI EXISTA UN LICEU - ION CREANGA - CU VECHI TRADITII
PATRIOTICE SI ROMâNESTI DIN PERIOADA INTERBELICA.
DE ASEMENEA SI UNIVERSITATEA " ALECU RUSSO".
SA SPERAM CA LIMBA ROMANA VA REVENI DEFINITIV LA BALTI,
CACI ESTE INCONJURAT NUMAI DE SATE ROMANESTI,
IAR RUSII AU VENIT ODATA CU OCUPATIA RUSEASCA DE DUPA RAZBOI !
SLOGANUL NOSTRU ORIUNDE SI ORICâND:
TRAIASCA MAREA ROMANIE IN VECHILE HOTARE DIN 1918 !

Dragoș Galbur spunea...

Un articol scris de mine pentru ziarul TIMPUL:

http://www.basarabia91.net/2010/02/baltiul-kojedub-si-duhoarea-sovietica.html

Anonim spunea...

Felicitari de la un iesean :D

Nefiind din Republica Moldova, iti adresez cateva intrebari, daca nu te superi:

In Balti e aceeasi rusificare in prezent, ca si in perioada copilariei tale?
Mai sunt si alte orase in situatia asta (din Republica Moldova)?
Sunt multi romani in Balti care gandesc ca tine? Ce influenta au ei in acest oras?
Ce perspectiva are constiinta romaneasca in Balti?

Multumesc anticipat. O seara placuta!

Dragoș Galbur spunea...

Mulțumesc. Răspund:
1. Da, în Bălți continuă aceeași rusificare ca în perioada copilăriei mele.
2. Da, orașe îs multe - Comrat, Lipcani, Ocnița, Dondușeni, Ceadâr-Lunga, nemaivorbind de cele din stânga Nistrului.
3. Români în Bălți sunt destui, doar că majoritatea deja în vârstă înaintată, iar cei tineri care gândesc românește pleacă, nu rămâne nimeni aici, nu mai suportă.
4. Conștiința românească a avut, are și va avea perspectivă oriunde în spațiul românesc, respectiv în Republica Moldova, din simplu motiv, Basarabia e pământ românesc și cât nu s-ar screme dânșii s-o rusifice odată și odată lucrurile se vor schimba spre bine. + perspectiva din Bălți s-a triplat, eu m-am întors înapoi acasă !

Cu plăcere și mai scrie !

Dragoș Galbur spunea...

Cum a ajuns Bălțiul cel mai rusificat oraș din Moldova !

http://blog.galbur.md/2011/01/cum-ajuns-baltiul-cel-mai-rusificat.html

Anonim spunea...

Multumesc, din nou, pentru raspuns.

Abia am descoperit blogul tau si imi place ce si cum scrii. Te incurajez sa-ti faci cunoscute ideile pe cat mai multe site-uri, in Romania si Republica Moldova.

Dragoș Galbur spunea...

Mulțumesc.

Anonim spunea...

Salut, mă gândeam să nu scriu dar nu m-am putut abţine. Iniţial aveam o părere,acum văd că neîntemeiată, nu aşa bună despre Republică dar când văd că sunt oameni care păstrează valorile româneşti mă umplu de fericire! Din păcate în România aceste valori au fost înlocuite de ţigănie şi prost gust, ceea ce mă seacă la maximum. Mă bucur că mai există un rezervor :) Toate bune!

Dragoș Galbur spunea...

Mulțumesc. E plăcut să citesc părerile fraților de peste Prut! Ce ține de rezervor am o noutate bună, el se umple pe zi ce trece, se umple cu ceea ce trebuie ;)

ARVINTE spunea...

Felicitari inca o data!
Meriti sa obtii locul unu la acest concurs !
O sugestie de forma poetica:
ce ai zice de titlul asta cu litere:
" O mie si jumatate de cuvinte in Limba Româna ".

ARVINTE spunea...

draga Dragos,
ami citit chiar acum articolul tau despre Costache Tanase
de la ziarul "Timpul":
http://blog.galbur.md/2011/01/tovaras-tanase-vorba-multa-ochiu-vanat.html

Sunt intru totul de acord cu tine !
Ce e foarte rau, e ca C. Tanase face un joc dublu KGB.
Nu mai vorbind ca cenzureaza sau blocheaza mesajele
depre Re-Unirea cu Romania.
Deci este o persoana foarte periculoasa pt. realizarea
idealului nostru de Re-Unire.
Caci e fatarnic, minciunos si in solda moscalilor.
El l-a numit pe distensul fost deputat /din 1990/ Ilie Bratu, asociatia obsteasca "Pro-România / ca e un extremist.

Dragoș Galbur spunea...

Mulțumesc pentru urări. Titlul deja l-am pus și lumea l-a văzut, e prea târziu să schimb ceva, dar apreciez sfatul D-stră. Cât despre d-l Tănase, cred că sunt niște lucruri evidente.

Anonim spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=EgjbiErAr2k
studenti de la Iasi, Basarabeni

Anonim spunea...

cind am fost la Balti s-a creat asa asociatie

http://imageshack.us/photo/my-images/856/balti10nov2009.jpg/

Dragoș Galbur spunea...

:D frumos !

Sasha spunea...

Ura.. nimic nu este pierdut încă...
Balţiul rulez....
лупта континуэ ...

Anonim spunea...

Bravo pt ceea ce faci. Esti de admirat. Sper sa ia exemplul tau si alti basarabeni. Doar voi, tinerii, mai puteti schimba ceva acolo in Moldova.

Dragoș Galbur spunea...

Mulțumesc. E greu, doar nimeni nu a spus că va fi ușor. Lupta continuă !

Anonim spunea...

nu am cuvinte,dragos,felicitariz

Anonim spunea...

Cela mai bravo baiat pe care il stiu..succes mare Dragos,noi suntem cu tine)))

Olesea spunea...

Parca mi-am retrait copilaria. Lucrurile s-au intamplat probabil foarte similar, daca nu exact la fel, cu toti copiii moldoveni/romani nascuti in Balti si alte orase. Poate se mai schimba vremea daca treptat toti molodvenii realizeaza ce am realizat si noi si se vor mandri de limba lor romana si o vor apara de schimonosire/rusificare/ucidere. Multumesc de impartasire:)

Cristian Ghitu spunea...

Da stiu ce inseamna sa traiesti in Balti. Stiu ce inseamna sa fii privit ca un roman, practic ca un strain. De fapt suntem acasa...Daca putem spune asa. Eu nu prea inteleg de unde atat tupeu in alolingvi. Probabil ca lipsa de actiune a dragului primar, si a autoritatilor locale in general, care intr-adevar sunt alesii orasului, ii fac pe acei "adevarati patrioti" sa isi permita multe. Ma rog, cum votam - asa avem. Inca o data bravo Dragos. Prin randurile tale m-am regasit si eu. Eu cred ca prin asa relatari si contributii vom reusi sa ne formam ca oameni care sa respecte in primul rand si apoi sa vorbeasca Limba Romana. Pentru ca pana la urma Limba Romana e cea care ne-a invatat mama pe fiecare dintre noi, Limba Romana e limba de stat in Republica Moldova (indiferent de cum au numit-o niste neghiobi in 94) si Limba Romana e cea pentru care au luptat stramosii mei si ai vostri. Astea sunt cele 3 argumente forte care sunt ale noastre si nimeni nu imi poate spune mie ce limba sa vorbesc sau care e corecta. Eu imi respect Mama, Tara si Stramosii.

Anonim spunea...

Ai fost foarte sincer de asta ai si cistigat. Un articol pe care parca l-am scris eu, de fapt multi copii balteni, dar nu numai balteni, s-au regasit in el. Tatal meu a fast prof de romana si romanismul a fost la el acasa intruna. Afara- slavona.Nu m-am impacat cu copiii rusi din curte niciodata. Ei ma numeau ironic "tsigareta", eu purtind frumosul nume(acum stiu sigur ca e frumos)- Doina.La sc. de muzica am intilnit aceleasi obstacole. Ei ma intrebau in rusa, eu le raspundeam in romana. Se cer invocate versurile lui Aldeateodorovici despre Eminescu su de fapt despre Romanism in general "Stiu ca tata-mi esti S-im esti parinte Acum nimeni nu ma poate minte!"

Trimiteți un comentariu

Mesajele cu conținut indecent și ofensiv vor fi șterse.