”Protest” cu happy end la Medicină

Publicat de Dragoș Galbur la 29 octombrie 2011

Un grup de medici stomatologi, proaspeţi absolvenţi ai Universităţii de Medicină, au avut intenţia să protesteze astăzi faţă de faptul că au fost admişi la rezidenţiat cu taxă, deşi niciodată în istoria universităţii aceste studii nu au fost cu plată.

Potrivit tinerilor medici, la sfârşitul concursului au fost afişate listele cu rezidenţii care urmau să achite anual 24 de mii de lei, iar în cazul în care nu sunt de acord, nu li se va elibera licenţa.

Aceştia au venit astăzi cu o petiţie prin care renunţă la bursa lunară de o mie de lei, doar ca să fie admişi la studii gratuite. Protestul a fost anulat pe motiv că Universitatea i-a admis la rezidenţiat fără taxă.

Pe de altă parte, prorectorul Universităţii de Medicină, Olga Cerneţchi, a declarat că o astfel de situaţie nu a existat.

„Anul acesta, pentru Facultatea de Stomatologie, la rezidenţiat au fost prevăzute 64 de burse, dar au aplicat 82 de persoane. Noi am discutat şi s-a decis ca până la urmă şi celelelate persoane să fie admise la studii din contul universităţii, doar că fără bursa lunară”, a spus prorectorul.

Totodată, prorectorul a precizat că lipsa bursei este o problemă de timp şi în cea mai scurtă perioadă va fi soluţionată.

sursa: jurnal.md