Publika parașa sau parașa publikă?

Publicat de Dragoș Galbur la 20 noiembrie 2011

Că jurnalismul moldovenesc este infect nu e o nouătate (cu excepții desigur). Mereu am sperat în perfecționarea mass mediei din Moldova, însă ce naiba pot să vreau de la niște copii care se joacă de-a jurnaliștii?

Bunăoară Publika TV m-a călcat pe coadă.

Eu recent m-am mutat cu traiul înapoi la nordul Basarabiei, un gest curajos pentru un tânăr medic, zic eu, stăm și noi într-o căsuță lângă Bălți, în suburbie, la vreo 5 km de oraș, în satul Corlăteni, un sat mare, că-s unite aici vreo 3 comune, deci în jur de 7-8 mii de oameni. Și ce-ți pare, vine Publika pizdoasă la mine în sat să facă reportaj cât îs de nespălați moldovenii de aici și că le îngheață borta curului 3-4 luni pe an când merg să împingă o nucă în fundul grădinii. Bine, faci interview-uri, filmezi budele la oameni, dar băi, ce fel de jurnalism e ăsta? Dacă dezvolți un subiect dezvoltă-l până la urmă. De ce nu te duci la primarul, peledemist, să-l întrebi de ce au oamenii closete afară, de ce nu se spală pe mâini?! Vă spun eu, pentru că nu există canalizare în sat, pentru că rețeaua de apă menajeră abia acum în noiembrie a început a funcționa. Nu da, cei de la publika n-au de unde ști despre asta, ei doar îs chișinăueni deam, majori, ce știu ei despre Moldova de azi de când au plecat din satele natale.


Nu-i sânge-n sistem

Dacă ești așa jurnalist curajos și abordezi subiecte sensibile, pentru toată țara de fapt, mergi în sat la Filat și fă interview-uri despre parașe, nu-i mai bine ca la mine la Corlăteni, sunt sigur, apoi mergi la Filat, bagă-i la nas microfonul cu care ai intervievat babele-n toalete, și-l întreabă, băi, da tu ce-ai făcut ca să soluționezi problema, măcar la tine-n sat?! Voi vă gândiți doar să aveți reportaje, dar nu le faceți nici pe acestea corect, ori eu, medic, trebuie să vă învăț că, atunci când abordezi o problemă, dacă ești jurnalist cumsecade, trebuie să aduci în discuție și soluționarea ei. 

Ironic este faptul că mai mult de jumătate din jurnaliștii de la Publika, în copilărie, precis s-au câcat și ei în fundul grădinii după care nespălându-și mânile au mâncat o hrincă de harbuz. Iar acuma, dacă tot au vrut să fac un reportaj pe tema toaletelor și condițiilor sanitar-igienice deplorabile din țară, puteau să facă chiar și la mine în sat, dar să nu accentueze denumirea localității, stricându-i astfel imaginea să raporteze problema la toată țara, la toate satele, la toți cei cu bude-n fundu' grădinii. 

În fine, eu nu iert când cineva-mi strică imaginea localității în care trăiesc, fie Bălți, Chișinău ori Corlăteni.

Asta a fost așa, din propria-mi indignare, ca să nu mai abordez subiectul Publika vs. Unimedia și să trag de urechi pe cineva care s-a purtat copilărește, și nu vorbesc de Darie aici.

Gata.

11 comentarii:

Anonim spunea...

Bravo ! Adevărat ! x(

Andrei Fornea spunea...

Caracteristic nu doar Publikăi, din păcate...

Inca mai speri in perfectionarea mass mediei?)

Dragoș Galbur spunea...

Eu, naiv, dar totuși sper la perfecționarea mass mediei, la schimbările înspre bine, la dezvoltarea țării, la multe alte lucruri pozitive. Dacă n-aș spera, atunci pentru ce mai trăiesc aici? Încerc să fiu optimist.

Sefu' spunea...

Bravo, omule!
http://de-motivare.blogspot.com/2010/12/blog-post_08.html

Anonim spunea...

La moldoveni e un soi de mentalitate să se scoată în evidenţă tot ce e mai prost, fără a se da şi indicii asupra soluţiilor măcar, dacă nu soluţii reale. Uneori stau şi mă întreb, oare nu mai sunt localităţi rurale în marea şi rîvnita Europă unde oamenii să umble la WC afară, în grădină? Oare suntem noi, moldovenii, cei mai proşti, cei mai ciobeni, dar şi cei mai nespălaţi? Sau poate, e mai bine să ne portretizăm aşa, ca să fim cît mai accesibili în calitate de sclavi pentru "leii" europei: mereu spălaţi, învăţaţi şi evoluaţi încă de la primul măr muşcat de Adam?

Calatorul spunea...

Anonim sunt vecee in fundul gradinii chiar si in Germania, doar ca ce-i drept mai rar...
nu-i problema in vecee si in conditii sanitare, problema e in oameni caci am impresia ca rahat in "jurnaliugile" gare au facut reportajul este mai mult rahat decit in acele vecee, argumentez: daca voiai sa filmezi un reportaj despre vecee era suficient sa iesi 2 km in afara Chisnaului desi sunt sigur ca daca cauti mai bine le gasesti chiar si aici pe loc, avea sa fie chiar mai interesant, insa nu, ei au gasit tocmai la Corlateni, presupun eu ca nu s-au dus doar pentru asta incolo ci au fost cu alta treaba si "po doroge" au filmat si o "stire de weekend"... vorbeam de rahat... pai ce rahat trebuie sa fii ca sa mergi asa de departe si sa rascolesti rahat pe acolo sa cauti rahatul din fundul gradinii dar nu sa cauti ceva FRUMOS, sunt sigur ca se putea, singur sunt din acele zone si stiu ca au oamenii ce arata in afara de vecee...

Anonim spunea...

Roieste un mare adevar in jurul acestei probleme.Ne caracterizeaza faptul ca zidim case cu etaje + mansarde, dar WC ramine la marginea gradinii cu toate caracteristicile: putoare, frig,amorteala de picioare, etc.Publika TV mai da gres, dar e mare rusinea cind un gospodar rivnit isi dichiseste casa cu toate cele bune, dar de baie si WC uita. Sintem un popor cu foarte multe lacune la compartementul igiena. Rusine!!!!
Cit despre sat, e unul de gospodari. Publika trebuia sa generalizeze.

ARMINDEN-1 spunea...

CENACLUL «FLACARA RE-UNIRII »
O idee: sa incepem acum din luna decembrie organizarea unui CENACLU «FLACARA RE-UNIRII» prin toate oraselele si satele mai mari din Moldova de Est, cu cântareti patrioti de valoare, poeti adevarati, tineri, studenti si liceeni cu creatiile lor, oameni de buna credinta. Ceva in genul Cenaclului » Alexei Mateevici»
de prin anii 1988 din Gradina Publica din Chisinau, condus de Anatol Salaru, actual ministru. Dar de organizat asemenea manifestari la scara mai mare, in sali incapatoare si spatioase , cum facea Adrian Paunescu in România prin anii 1970.
IAR TEMA SPECTACOLULUI SA FIE RE-UNIREA CU ROMANIA. FRAZA CARE VA TREBUI SA FIE REPETATA DE ZECI DE ORI DE PE SCENA, INTRE CâNTECE SI LUARI DE CUVâNT ! LUCRU FOARTE IMPORTANT- UN MESAJ CARE TREBUIE SA FIE INTIPARIT IN MINTEA PRIVITORILOR PENTRU MULTE ZILE IN CONTINUARE !
Iata câteva slogane care pot fi repetate impreuna cu multimea intre cântece sau la sfârsitul spectacolului:
1) Unu, noua, unu, opt = doi şi zero, unu, doi ! /= 1918-2012 /
2) România Mare — vechile hotare !
3) De la Nistru pân’ la Tisa -cântati verbul «a visa» !
4) Re-Unirea, Re-Unirea, ne aduce Bucuria !
daca vor fi conditii tehnice -un ecran pe scena, s-ar putea de prezentat diferite clipuri patriotice video .
Si bineinteles, de adus cât mai multe drapele tricolore in sala, pe scena, cocarde tricolore, panglici tricolore, esarfe. Cine este acel businessman patriot, care ar oferi gratis aceste insemne tricolore ?
1. Vom avea nevoie de câteva persoane puternice si curajoase, care vor fi capabile sa realizeze acest proiect.
De obicei la moldoveni, toti trag in parti diferite. De aceea, vom alege un coordonator general, si un mic grup de intitiativa care va coordona toate activitatile. Caci vor aparea destui dornici de ajutor, dar care vor incurca numai, sau si mai rau, vor fi provocatori infiltrati pentru a ne dezbina. De aceea vom avea nevoie de o disciplina si o buna organizare si administrare a manifestatiilor.
2. Dragii nostri poeti si scriitori: va iubim foarte mult ! Dar acum avem nevoie de fapte concrete pentru a RE-Aliza Unirea. Mai multe actiuni si mai putine vorbe. Ati semnat Apelul Forului Democrat al Românilor din RM de Re-Unire cu România din 16 mai 2011. Foarte bine ! Dar v-ati oprit acolo. Din luna mai nu ati mai organizat nici o activitate ! Cel putin trebuia de facut o publicitate acelui APEL- in toate publicatiile din Moldova, cu traduceri in toate limbile europene, si de trimis la toate organizatiile internationale si ambasadele.
Caci, faceti o experienta: cautati pe Internet cu =www.google.com= ca sa gasiti textul Apelului din 16 Mai 2011 si veti vedea: trebuie sa cauti mult si bine pâna il vei gasi pe undeva pe la comentarii sau subsoluri.
Deci, ne trebuie actiuni concrete ! Si nu Vorbar -A.I.E ! De grupul istoricilor «Anul 1812» tot nu se aude nimic deja de jumatate de an ! Iar Timpul trece !
3. Un eventual coordonator general pt. toate activitatile de pregatire:
poate tânarul medic Dragos Galbur ?
http://blog.galbur.md
4. Ca sa atragem mai multi spectatori, pe cap de afis se poate indica un Invitat de Onoare.
De exemplu: Anastasia Lazariuc, sau Ion Suruceanu, sau Nina Crulicovschi, sau Stefan Petrache, sau Ian Raiburg, sau fostul O-Zone, si altii mai tineri, etc, etc. Bineinteles daca acesti artisti sunt cu inima deschisa si imbratiseaza ideile Re-Unirii.

ARMINDEN-2 spunea...

4. Ca sa atragem mai multi spectatori, pe cap de afis se poate indica un Invitat de Onoare.
De exemplu: Anastasia Lazariuc, sau Ion Suruceanu, sau Nina Crulicovschi, sau Stefan Petrache, sau Ian Raiburg, sau fostul O-Zone, si altii mai tineri, etc, etc. Bineinteles daca acesti artisti sunt cu inima deschisa si imbratiseaza ideile Re-Unirii.
5.Ar fi bine ca in cadrul spectacolului, intre cântece cineva sa vorbeaqsca vreo 10 min despre Avantajele Re-Unirii: integrare europeana, sistem fara viza, posibilitatea de a lucra in toata tarile din Europa, salarii mai ridicate, pace in jurul nostru, etc. de invitat un profesor, activist sau mare patriot !
eventual Ilie Bratu ? Preşedintele Asociaţiei «PRO ROMÂNIA»:
http://www.proromania.net/toppage2.htm
http://unionistul.blogspot.com/
6. Actrita Ninela Caranfil ne-ar putea recita unele fragmente din textele sale preferate referitor la România Mare !
7. De inchiriat cele mai mari sali de concerte din oraselele respective.
Bineinteles ca totul se va face pe baza de volutariat, fara bani, din inima si din suflet !
8. Pentru a avea o audienta si un impact cât mai mare,
va fi nevoie de facut o PUBLICITATE agresiva cât mai MARE:
din timp, cu o luna inainte, de pregatit afise mari si de postat in locurile importante din oras si afise mai mici
pentru a fi distribuite in transport, biserici, piata, scoli, institutii.
BUNA PUBLICITATE este primordiala pentru o buna REUSITA !
Si la radio, in presa, la TV — acolo unde este posibil.
Cine se poate angaja intr-o asemenea activitate ?
- afise — poate domnul Ion Mischevca ?
http://mischescu.blogspot.com
- publicitate media- poate jurnalista Eleonora Lisnic ?
http://eleonora-lisnic.blogspot.com
- fotografii si video, youtube, etc.
poate patriotul Tudor Cojocariu ?
http://tudorcojocari.wordpress.com
- publicitate Internet / postarea anuntului Spectacolului pe toate paginile posibili si imposibile de pe Internet/
poate jurnalista Valenta ? si vestitorul Trubadur ?
- publicitate la Balti, poate domnul Iurie Ungureanu ?
http://www.pavlicenco.md/2011/11/22/documente-oficiale-despre-lista-sandrovschi-si-furnizorul-ei/
9. Cam pe la sfârsitul concertului, o mica echipa de voluntari ar putea strânge semnaturile celor dornici pt.
Re-Facerea României Mari, actiune anuntata anterior d epe scena de catre coordonatorul spectacolului.
Acest Coordonator de pe scena ar trebui sa fie ceva in genul Adrian Paunescu — sa aiba o voce puternica, curajoasa, o buna dictie, un zâmbet pe fata si o inima buna de român.
O Coordonatoare ? Eventual — actrita Mihaela Strâmbeanu ?
/ in aminitirea patriotului gruzin Levan Abashidze ? /

ARMINDEN-3 spunea...

10. Pentru a evita orice scandal sau provocare din partea rusofonilor sau a acelor moldovenisti buimaciti, este nevoie de anuntat politia ca sa aiba si ea o patrula in incinta respectiva pentru a asigura ordinea. Totodata este bine de organizat si o mica garda nationala din câtiva tineri atletici cu banderolele respective tricolore pt. a mentine ordinea in tandem cu politia.
11.
Un eventual calendar al concertelor:
1) 18 Decembrie 2011 — or. Soroca
2) 25 Decembrie 2011 — or. Balti
3) 1 Ianuarie 2012 — or. Briceni
4) 8 Ianuarie 2012 — or. Ocnita
5) 15 Ianuarie 2012 — or. Donduseni
6) 22 Ianuarie 2012 — or. Edinet
7) 29 Ianuarie 2012 — or. Drochia
etc.
12. N.B. un model de:
-INVITATIE-
Cenaclul muzical «Flacăra Re-Unirii»
ajunge la Balti
cu un Spectacol de muzica si poezie de zile mari
dedicat Re-Unirii cu Patria-Mama România /1918-2012/
invitata de onoare: cântareata Anastasia Lazariuc de la Bucuresti
coordonator: poeta Monica Stănescu
intrarea GRATIS
VA POFTIM DIN TOATA INIMA
cu toata familia, prieteni si vecini !
Duminica, la 25 Decembrie 2011, orele 16
sala Palatului Feroviarilor, strada Sperantei, nr. 2012
-------------------------------------------------------
13. Toti cei dornici sa promoveze acest proiect:
cântareti, artisti, poeti, studenti si liceeni patrioti, toata lumea dornica sa ajute la constituirea acestui
CENACLU «FLACARA RE-UNIRII » sunt rugati sa lase comentariile si parerile lor pe acest Forum al domnului profesor Anatol Petrencu
http://anatolpetrencu.md
ca apoi sa fie constituit grupul de coordonare si sa incepem activitatea cu primul concert la Soroca la 18 Decembrie ! Grabiti-Va, timpul nu asteapta ! Anul 2012 se apropie ! Am ratat deja o sansa a Re-Unirii in 1991 !
Inca o data: PUBLICITATEA va fi cel mai important scop al Cenaclului !
CENACLUL «FLACARA RE-UNIRII »

ARMINDEN-4 spunea...

Cântati impreuna cu noul
Cenaclu “Flacara Re-Unirii “:
http://anatolpetrencu.md/?p=3630&cpage=1#comment-8667
N.B.
Adrian Paunescu si Cenaclul Flacara, infiintat in 1973.
inregistrare rara, in 7 parti. Vizionare placuta.

http://www.youtube.com/watch?v=ci94u888tQM partea I
http://www.youtube.com/watch?v=JyLugbeFyEM partea II
http://www.youtube.com/watch?v=pAPfvwXQCvQ partea III
http://www.youtube.com/watch?v=Xbykyo39AC0 partea IV
http://www.youtube.com/watch?v=Gq3F4UyZ9pc partea V
http://www.youtube.com/watch?v=a-5WWKVC5Jk partea VI
http://www.youtube.com/watch?v=3rRlfjt62lg partea VII

si un comentariu de acolo:
“Am 17 ani , insa nu pot asculta tot rap-ul , rock-ul si toate genurile de muzica ce ne fac sa urâm si sa uitam de istorie. Când am vazut acele sali in imagini, pe care eu nu le-am prins, am ramas uimit si nu am crezut ca asa ceva a existat. Mi-ash fi dorit sa prind si eu acele clipe, sa fiu si eu in sala si sa vars o lacrima ascultandu-l pe Paunescu….e absolut incredibil, câta iubire a putut aduna intr-o sala”.
KalimdorWest

Trimiteți un comentariu

Mesajele cu conținut indecent și ofensiv vor fi șterse.