Pe 21 aprilie, 1963, s-a născut Tatiana Stepa

Publicat de Dragoș Galbur la 21 aprilie 2012

Cimitirul Bellu, mormântul Tatianei Stepa, 2012



Tatiana (împărăteasa folk-ului) este unul din cei trei copii ai familiei Stepa. Mama ei, olteancă din Gorj a fost dată slugă de la zece ani. Tatăl ei, moldovean din Roman, a fost copil de regiment. Cei doi au fugit în Valea Jiului să scape de sărăcie și de umilință. Tatiana a fost înconjurată de muzică de la o vârstă fragedă. A cântat prima dată pe scenă când era la grădiniță. În copilărie a urmat cursuri de balet, vioară și pian. A făcut vioara 8 ani, ca instrument principal.

A făcut "Liceul de Arhitectură" din București. Aici a fost primul loc în care a auzit muzică folk. Pentru că făcuse vioara ani de zile, nu i-a fost greu să cânte la chitară. În septembrie 1982, pe stadionul din Făgăraș, a debutat în Cenaclul Flacăra cu un cântec numit "Și-am să-mi fac o doină", rămânând în componența acestuia până în anul 1985, după care, din anul 1992 până în anul 1996, a fost membră a Cenaclului "Totuși Iubirea", participând la peste 2.000 de spectacole, atingând un maxim de 50.000 de spectatori la un concert aniversar de la Galați.

După interdicția din 1985 a "Cenaclului Flacăra" și a ei ca artistă, a lucrat vreme de 11 ani în mina Lupeni, apoi, ca tehnoredactor de carte, la București.

Din anul 1996 până în 2009 a mai susținut peste 1.000 de spectacole pe majoritatea scenelor marilor orașe din România, Italia, Germania, Franța, Republica Moldova, Bulgaria. A fost invitată anual la toate marile festivaluri de muzică folk din țară (Om Bun, Folk you, Sighișoara, Folkfest, Bistrița, Alba-Iulia, Târgu Jiu, Baia Mare, Piatra Neamț, Galați etc.) și la alte festivaluri concurs de muzică folk și poezie. A compus atât pe versuri proprii, cât și pe ale unor poeți din literatura universală și română: Federico García Lorca, Esenin, Adrian Păunescu, Lucian Blaga, Elena Farago, Ioan Alexandru, Camelia Radulian. A cântat singură, apoi împreună cu Magda Pușkaș au format grupul Partaj.

Ultimul recital l-a susținut in cadrul festivalului Folk You de la Vama Veche in data de 31 iulie 2009.

A încetat din viață vineri, 7 august 2009, în jurul orei opt dimineața, la Spitalul Militar din București. Cântăreața avea 46 de ani și suferea de cancer uterin.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Mesajele cu conținut indecent și ofensiv vor fi șterse.