De ce înjur? Pentru că așa vreau #bleadi !

Publicat de Dragoș Galbur la 7 mai 2012

Toți înjură. Care în glas, care în gând, dar înjură. Și femei, și bărbați, și bătrâni, și copii, toți. Deputați, medici, polițiști, preoți, securiști, măturători, pompieri, etc, toți.

Ultima perioada primesc multe reproșuri și întrebări, că de ce scap și înjurături prin textele-mi de pe blog.

1. Sunt și eu om, deci am nervi, emoții. Încerc să mi le stăpânesc în realitate, aici însă pot să-mi și revărs emoțiile, că de asta mi-am făcut blog, să mă descătușez, să mă descarc. Cineva poate să-mi reproșeze că dau exemplu și altora, ori copiilor, să înjure. Ei hai să fim serioși. Ține-l pe copil 18 ani în casă, dă-i o zi drumul afară și #blea-ul precis că-l învață în primul rând. Așa-i societatea, așa-i lumea, nu doar în Moldova, peste tot.

2. Înjurătura n-are nici-o legătură cu educația. Poți să fii megaeducat, dar asta nu înseamnă că n-ai dreptul să înjuri. Și Papa de la Roma înjură, și regina Angliei, chiar și Marian Lupu o face. 

3. Personal consider că prin înjurătură omul se descarcă emotiv, ceea ce este bine, în orice caz mai bine decât să dea cu pumnul.

4. Înjurătura suplinește breșele lingvistice din masa vocabularului ficărei persoane.

5. De acord că înjurătura trebuie să aibă locul și timpul ei. Adica na, dacă înjuri permanent, atunci da, ești debil, dacă scapi un #bleadi la locul lui, ai șansa să fii mult mai convingător.

6. Eu când scriu pe blog, maxim într-o postare din 5, bag și niște înjurături, ca să fiu mai ferm, mai convingător. Nu că n-aș găsi cuvintele potrivite pentru a explica ceva, însă cunosc bine psihologia moldoveanului nostru. Lui mai bine să-i zici #vâiboane și #huiuri decât ”principii și valori”. Asta-i realitatea dură. Nu eu am compus asta, eu doar o constat.

De exemplu îi spui moldoveanului: Aruncă chiștocul în urnă. Ai chip să primești un răspuns negativ însoțit de un #idinahui. Dacă-i zici ferm și dur: Aruncă #bleadi chiștocul în urnă. Credeți-mă că 6-7 din 10, o să-l arunce. E vorba de psihologie.

7. Intonația nu-i mai puțin importantă atunci când înjuri. Eu nu știu cum să explic mai clar, dar eu și când scriu am o intonație. De exemplu în articolul despre Plahotniuc am băgat vreo 3 înjurături. De ce? Pentru ca să fie clar că vorbesc/scriu sincer și serios, așa ca și cum aș vorbi în curtea de la bloc cu cei de seama mea. Eu nu vreau să fiu fals în ceea ce scriu, ori să găsesc cuvinte înclocuitoare, care posibil ar putea știrbi din esența celor relatate de mine. Sunt sincer, și dacă am scris mi-i #pohui c-o să creadă lumea că m-a cumpărat Plahotniuc, apoi mi-i #pohui, că mintea moldovanului n-o schimbi cu una cu două.

8. Majoritatea înjurăturile utilizate în Moldova sunt de import, mai ales din Rusia. Eu primele înjurături pe care le-am învățat au fost cele rusești, logic. Deși ultima vreme am tendința să învăț înjurăturile românești. Tare mă mai amuză.

Îmi povestea un amic când eram la Brașov un caz cu un basarabean de-al nostru și un român din București.
Cică trecea moldoveanul strada într-un loc neregulamentar când colo brusc frânează la câțiva centimetri de el un bucureștean pe un Merțan. Bucureșteanul enervat, scoate capul pe fereastră și începe: Băăăi, fututea-ș în gât, ce nu vezi pe unde mergi, să-ți moară mă'ta, câcat câcăcios ce ești. etc, etc. Basarabeanul, se apropie încetișor de fereastra șoferului și #huiac vreo 2 pumni în nas, la care bucureșteanul megarevoltat îi zice nedumerit: Băăăi, de ce dai în mine băi? Nu poți și tu să-njuri?

Ei cam asta, ce-i drept, înjurăturile românești îs mult mai agresive și atingătoare decât ăstea rusești.

9. Când scriu pe blog vreo înjurătură, prima la ce mă gândesc e, oare ce-o să-mi zică mama ori tata. Dar ei, credeți-mă că-mi zic multe. Însă când văd că înjurătura de fapt, prin prezența sa și poziționarea corectă în text, aduce interes și trafic pe blog, ap' nu prea țin cont de sfaturi. De exemplu, am scris recent un articolaș, așa, din frustrare și după vreo 5 beri, cu titlul: Ce mai face poliția din Orhei? Хуйнёй страдает!. Peste 500 de vizualizări. Normal zic eu, am scris așa cum este, așa cum am gândit. Dacă aveam să scriu ”Ce mai face poliția din Orhei? Suferă din propria-i impertinență.” Eeei, nu intrau mai mult de 150-200.

10. Azi e ziua mea de naștere și ca să fie clar: #Bleadi, eu îs fericit și am dispoziție turbată !

8 comentarii:

Anonim spunea...

Super articol #blea ! )))

Mihai S. spunea...

depinde de contextul in care injur, dar in mare parte sunt de acord cu cele scrise mai sus

Anonim spunea...

eu una,n-am nimik contra injuraturii,doar sa fie la locul otrivit,asa ca ,mai Dragos, sunt deacord cu tine si,apropo,LA MULTI ANI!!!!!!!

Dragoș Galbur spunea...

Mulțumesc apropo :)

Anonim spunea...

Nu ma-i convins...o să-ți treacă cu timpul...

Dragoș Galbur spunea...

Este chip să-mi treacă :)

Alexandru Gujuman spunea...

ca corect ai zis in ce priveste injuraturile din Romania si basarabenii de acolo (ma rog de aici ca acum invat in Ro)
Injuraturile sunt rele doar atunci cand devin o obisnuinta, dar daca se mai intampla emotiv, nu-i nimic..

ion spunea...

tare, blea! )

Trimiteți un comentariu

Mesajele cu conținut indecent și ofensiv vor fi șterse.