Moldova - Ucraina, FMF, MAI, tricoloarele și extremistul Ștefan cel Mare

Publicat de Dragoș Galbur la 16 octombrie 2012


Am așteptat să treacă 4 zile ca să mă calmez și să pot scrie la rece această postare. Era vineri, 12 octombrie, când am vrut s-o scriu dar m-am abținut, pentru că conștientizam că eram cuprins de ură. Acuș am să vă explic de ce.
  • Cetatea Hotin
  • Cetatea Albă
  • Cetatea Chilia
  • Cetatea Tighina
  • Cernăuți
  • ”Moldova nu este a mea, nici a voastră / Ci a urmașilor urmașilor noștri” 
  • Alexandru Averescu - Erou național
Știți ce-s ăstea? Câteva dintre elementele naționale care ne definesc ca neam, ca istorie, ca patrioți la urma urmei, etc. 1500 lei, atâta au strâns câțiva băieți, mână de la mână, pentru a le scrie pe câteva pânze albe mesajele de mai sus, pentru meciul dintre Moldova și Ucraina de pe 12.10.12.

Mizeria de la FMF
Marin Maxian
La intrarea pe stadion, reprezentantul Federației Moldovenești de Fotbal, împreună cu mai mulți polițiști, conduși de șeful Direcției Generale Poliție Ordine Publică, Marin Maxian, ne-au interzis să trecem aceste mesaje pe stadion. De ce? Pentru că sunt EXTREMISTE !!! Vă dați seama? Vorba lui Barbu Delavrancea atribuită lui Ștefan cel Mare, ”Moldova nu este a mea, nici a voastră / Ci a urmașilor urmașilor noștri” reprezintă extremism, deci Măria Sa, ar fi fost un extremist. Culmea !!! De Cernăuți și cetăți nici nu mai zic. Ca după ce mizeriile ne interzic să trecem cu aceste mesaje, să ne interzică și tricoloarele să le trecem, că vezi tu, îs fără stema RM pe ele. Cât de prost trebuie să fii, băi? Câââââât? Ridicol până la râs ironic. Până la urmă am trecut tricoloarele, după ce le-am explicat jumate de oră că în 92, părinții noștri au luptat în Transnistria sub aceste tricoloare, fără diferite vrăbii pe ele. Vă închipuiți, și acești oameni ne păzesc de noi, ne păzesc astăzi Moldova. Grețos. Ei habar nu au cine sunt și de unde vin. Mâncare, băutură, somn, caca și pipi - iată adevăratele valori ale lor.

Diferite mizerii care ne-au terorizat și amenințat pe durata meciului
La ce bun ne mai trebuiesc nou în societate asemenea specimene care nu au gram de demnitate și care habar nu au ce înseamnă să fii patriot, să-ți iubești țara, să-ți cinstești istoria, oriunde ai fi. Merită să existe ei în general? Nu știu, nu sunt sigur. În fine, nu eu decid, că dacă aș decide am rămâne vreo 200.000 pe acest petic de pământ românesc. Mda, cred că încep să am apucături dictatoriale. Rău.

N-ai băi cum construi un viitor în țara asta când dai la fiecare pas peste astfel de handicapați. Asta e. Bine măcar că Moldova a făcut un meci bun cu ucrainenii (0:0) și astfel ne-a mai diminuat tuturor din frustrare, însă amprenta oricum a rămas. Apropo, fanii ucraineni, cca 1000, au fost superbi, mai ales că trecând de percheziția corporală efectuată de milițienii moldoveni au reușit să treacă pe stadion torțe, fumigene și stroboscoape, de altfel când le-au aprins, poliția moldovenească, în stare de șoc, a rămas mască și nu a mișcat un deget. Ce rușine. Pe noi însă, 250 de oameni, ne-au păzit cam tot atâția polițiști. Ca pe niște infractori. 1200 de polițiști au asigurat securitatea la acest meci. Degeaba.

În fine, eu nu pot înțelege oamenii care nu-și cinstesc istoria, valorile naționale, limba, care nu au fiori la intonarea imnului sub tricolor. Nu-i înțeleg, dar cred că nici nu vreau să-i înțeleg.

Lupta continuă !

Citim și aici: 

14 comentarii:

Alyn CMD spunea...

Indiferent de ce se intampla,steagul sus!
Respect!

Anonim spunea...

România până la capăt !

John spunea...

Indiferent de toate astea mie mi-a placut atmosfera de pe stadion, iar galeria noastra la fel a fost superba!!!

Anonim spunea...

Daca pretindeti ca va stimati atat de tare tara, trebuie sa stimati si steagul tarii, care are "vrabie" (dupa cum te-ai exprimat) pe el. Si sa nu umblam cu steagul tarii vecine: chiar daca suntem frati traim in doua tari diferite.

Dragoș Galbur spunea...

Puţini ştiu că actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, Prea Fericitul Daniel, a fost cel care a avut un cuvânt decisiv de spus în ceea ce priveşte cum ar trebui să arate stema R. Moldova. Imediat ce s-a stabilit modelul, a fost invitată, de la Bucureşti, teoreticiana Maria Dogaru, care a sugerat câteva modificări. Înjurată şi acuzată de conflicte interetnice, aceasta a plecat de urgenţă acasă, lăsând autorul să prezinte, de unul singur, modelul viitoarei steme în faţa deputaţilor.

Fostul preşedinte, Vladimir Voronin, afirma că România ne-a impus cu forţa tricolorul, limba şi sistemul monetar. Revoltat, autorul stemei R.Moldova, dl. Gheorghe Vrabie, îl contrazice.

„Nu ştiu de unde îi vin în cap ideile acestea, din ignoranţă sau are consilieri în jurul lui care i-au băgat în cap idei greşite. Nici stema, nici leul moldovenesc nu ni le-a impus nimeni”.

Tricolorul e doar unul - Albastru, Galben, Roșu.
Suntem o ȚARĂ, doar că 2 state.

Anonim spunea...

Nu exista doua tari cu acelasi steag. ar tricoloare mai sant si de alte culori.

Anonim spunea...

Pentru "Anonimul" pe care-l deranjează întrebarea legată de steagul Republicii Moldova şi a României.
Ăstea nu sunt "steagurile ţării vecine" cum te-ai exprimat tu. În primul rând acestea sunt CULORILE NOATRE NAŢIONALE : ALBASTRU-GALBEN-ROŞU! Fie ele cu stemă sau nu, ele sunt colurile ce ne reprezintă. În al doilea rând, eu ca unul din cei ce au fluturat tricolorul fără stemă, pot să-ţi spun că aceste tricoloare au fost aduce direct, cu avionul privat a lui Oleg Voronin, din Republica Ciad, din Africa ;)

Baditsa spunea...

Ha ha ha inka o data ne- am convins k avem o politie de ,, kaka ,, fanii selectionatei noastre au fost mai bine paziti decit fanii Ucrainei ))) . Peste tot asa numitii agenti gretosi cu fetze de imbecili care filmau ceva ca mai apoi sa caute nod in papura. FMF = ,, kaka mare ,, fanii UA au fost tari de tot. In ceea ce priveste extremismul vreau sa spun k ei nuj pe ce planeta se afla . Prostolani.

Petrica Druta spunea...

Bravo baieti. Admir lupta voastra. Atentie: tricoloruri; tricolorurile...

Dragoș Galbur spunea...

Da, da, mulțumesc. Scris din fugă.

Anonim spunea...

Bravo fratiilor moldoveni de peste Prut, romanii adevarati va stimeaza si va apreciaza !!!

Unire !!!

Szasz Sebes Paul spunea...

Respect din Romania

Dumitru Galit spunea...

De-ar fi prostia tara, capitala i-ar fi Moldova =)

Anonim spunea...

ce mutra de handicap are ala din cerculetul rosu :D

Trimiteți un comentariu

Mesajele cu conținut indecent și ofensiv vor fi șterse.