Poezie dedicată lui Vlad Filat

Publicat de Dragoș Galbur la 16 noiembrie 2012


Dmitry Rogozin şi Vlad Filat au ajuns la un numitor comun privind 
deschiderea la Bălţi a unui consulat al Federaţiei Ruse

Te cunosc demult măi nene,
Tu nu ții minte, ce păcat,
Păreai atunci cu sânge-n vene,
Azi prin vene - ai căcat.

Erai palid, parcă verde,
Vorbeai sincer și umil,
Păreai să nu știi a pierde,
Eu te credeam, ca un debil.

Promiteai democrație,
Erai ca un Făt-Frumos,
Dar patru ani plini de prostie
Te-au prefăcut în mincinos.

Te țin minte și acum
Cum în aprilie două mii nouă,
În Piață ne găseai pe drum,
Ne promiteai o eră nouă.

Mă rugai ca să te las
Mulțimii să vorbești, s-audă,
Nu realizam c-ai glas
Nu de lider, ci de Iudă.

Azi înțeleg, deși-i târziu
Și văd lumea cât regretă
Și-o să te dăm jos, simt! Știu!
O să te facem vinegretă.

Devii mai rău pe zi ce trece,
Toți sunt șocați, plini de mirare,
Cât ai devenit de rece!
Iar tot ce faci, e doar trădare.

Cei mai buni, cei mai aproape,
Au fugit de tine, ştii.
Se vor întoarce să te-ngroape,
Nu singuri, ci însoţiţi de mii.

Vezi doar ce te-nteresează,
Îl copii fix pe ţarul rus,
Crezi că-nconjurat de pază
Ai să te ţii acolo sus?

Roşu-n verde l-ai schimbat,
Luând puterea strâns în mâni,
Te mândreşti că eşti Filat,
Dar stai sub uşi pe la stăpâni.

Te băteai cu pumnu-n piept,
Că vei alunga roşia năpastă.
Ai minţit, iar soarta drept,
Te-a lăsat făr'de nevastă.

Te va lipsi de tot, să ştii,
De bani, afaceri şi ţigări.
Cu buzunarele pustii,
Vei fugi în alte ţări.

Cine eşti, cine te crezi?
Să-mi mai trimiţi duşmani în casă,
Când ei de secole-s aici, nu vezi?
Îi tot alung, nu vor să iasă.

Eu încerc să-i pun la loc,
Să-i fac drepţi la tricolor,
Iar tu le torni benzină-n foc
Şi te închini în faţa lor?

Şi când îţi strig - nu mai schimba
Patria pe interes,
Zero mă vezi în faţa ta,
Mă fugăreşti, însă nu ies.

Nu ies, nu fug şi nu cedez,
Şi îţi promit că pentru noi,
Sigur o să te-nervez,
Vei fi Iurie Roşca 2.

La Bălţi mă găseşti, Filat,
Acolo unde astăzi, tu
Le-ai dat la ruşi consulat,
Temându-te să le zici NU !

©

15 comentarii:

Ana's World spunea...

Partea preferată:

Mă rugai ca să te las
Mulțimii să vorbești, s-audă,
Nu realizam c-ai glas
Nu de lider, ci de Iudă.

Dragoș Galbur spunea...

Da, eram chiar eu personal pe scări la Preşedinţie, pe 6 aprilie seara, şi a venit Filat şi-mi niorlăie pe la ureche să-i dau portavocea să vorbească.

Anonim spunea...

indignarea domnului galbur e usor de inteles, si cred ca nu doar el e indignat. doar ca, daca sa stam sa gindim la rece : avea filat alegere? deschiderea consulatului la tiraspol a fost refuzata, negocierile pentru nou contract de livrare de gaze tot sunt inghetate, noi probleme privind exportul produselor vitivinicole in rusia. trebuie ceva facut, un gest de bun simt pentru a iesi din tunel. sau, dm galbur, considerati ca dm filat ar trebui sa spuna NU, si , prea probabil, ca sa lese tsara in plina iarna fara gaze? cu ce vom incalzi casele, dm galbur? cu tizic din gradina dmv? sau ne vom incalzi ascultind poeziile dmv?

Tudor spunea...

Frumos...minunat prietene...Ar fi frumos s-o transmitem lui în formă scrisă.Sau să fie citită în ședința parlamentului :))))

Dragoș Galbur spunea...

Iată poftim, mentalitate de... anonim.
Cu ce ne vom încălzi? Păi tot cu gaz rusesc domle, că plătim cea mai mare sumă p-u gaz din toate ţările ex sovietice. Ruşii în primul rând n-ar renunţa la noi niciodată, crede-mă.
Lipsa de demnitate, asta-i una dintre cele mai mari probleme ale noastre.
Cu tizîc zici? Şi ce, e ceva de ruşine aici? E metodă alternativă de producere a energiei, căldurei, zii cum vrei.

Anonim spunea...

iata, poftim mentalitate de dragos galbur.
1. pina nu e semnat contract, nu va fi furnizat gaz. daca fostul contract se termina, cel nou nu e semnat, cel mai probabil se va plati la pret mult mai mare ca cel actual, ceea ce va saraci nu doar pe oameni, dar si statul. pentru a acoperi gaurile> recurs la metodele standarte sugerate de fmi / reduceri de cheltuieli, prin inghetarea pensiilor, salariilor, alocatiilor sociale. poate chiar reduceri de personal in unele domenii. sunteti fan ale acestor masuri? rusii pot taragana semnarea contractului la infinit, sau mai curind spus, pina dupa o iarna "calduroasa" voronin va intra cu triumf in parlament.
2. nu platim cel mai mult pentru gaz. ucraina o face, desi a obtinut o reducere la tarif acum citiva ani.
3. nu e lipsa de demnitate problema noastra, dar lipsa de oameni care gindesc la rece. toti sunt maestri la pareri mai putin gindite, la decizii luate in graba, si prost gindite.
4. tizicul nu e gaz sa l sufli prin teava/ gasesi metoda de a l transforma, premiul nobel e all tau

Dragoș Galbur spunea...

Dute băi şi te ascunde. Eu să te văd să vii tu să trăieşti cu mine aici la Bălţi să văd cât de tare ţi-ar trebui gazul rusesc. Geo-politica nene, geo-politica.

PS: Iniţialele se scriu cu majusculă!

Anonim spunea...

Galbur bucurăte, rușii vin mai aproape de tine să-ți sugă p*la ! Filat te-a recomandat , fă-le muia largă! :))

Anonim spunea...

o sa te miri dar chiar sunt baltean si stiu nu mai rau ca tn ceea ce se intimpla acolo. sau ti se pare ca video cu profu de geo care ii injura pe rusi a aparut din senin in ziua venirii lui rogozin in Moldova? sau din senin acelasi video acum e postat in citeva resurse media din rusia, ca in viitor sa justifice anumite politici a rusiei in raport cu Moldova?
PS. imi cer iertare ca nu am scris numele dmv cu majuscula in primul mesaj. in acest mesaj, initialele anumitor tari si personalitati is scrise cu minuscula din lipsa de respect ft de ei.

Anonim spunea...

Te băteai cu pumnu-n piept,
Că vei alunga roşia năpastă.
Ai minţit, iar soarta drept,
Te-a lăsat făr'de nevastă.
Catrenul acesta va fi cel mai dureros pentru el.ha ha ha Bravo

Victor spunea...

Bravo Dragos Galbur, frumos.
Inca o data m-am asigurat ca nici un politician de frunte care a reusit sa fie la conducerea tarii n-a avut si nici nu are coaie sa spuna NU Rusiei, sunt niste pi*de fricoase. Rusofonii ne santajeaza cum le place, si ne umple tara cu consulate, iar Filat cica nu vede nimic rau in asta, ba Vova esti chiar intr-adevar asa de prost? Am pierdut Bender-ul, acum Balti-ul, ce urmeaza? Soroca?
Referitor la anonimul ala "destept" de mai sus, omule nu incerca a indreptati pe cineva. Exista si alte surse alternative de incalzire cum ar fi curentul electric, petrolul, lemnul, carbunele, nu mai moare tara. Si plus la asta Rusia e in pierdere daca nu vinde gazul ei "murdar", asa ca oricum avea sa incheie contractul ala blestemat.

Anonim spunea...

pentru anonimul cu gazul rusesc in vina:

de ce oare companiile private din rusia, la forumul recent economic, doresc sa cumpere terminalul petrolier de la Giurgiulesti?

ca Romania a asigurat ca va livra la necesitate gaz lichid prin Giurgiulesti (inca din 2011) cunoastem.

nu te mai uita in zari vazand numai contracte de gaz rusesc salvator la iarna.

Dragoș Galbur spunea...

Faza e сă unde-i consulat sau oricare alt tip de reprezentanţă rusească, acolo-i numaidecât şi KGB-ul, FSB-ul etc.

Anonim spunea...

pentru anonimul care e prea documentat cu fapte din presa : nu exista terminal destul de incapator ca sa tina volumul de gaze egal cu consumul lunar al Republicii Moldova. in plus, unicul exportator din zona, care asigura cu gaze lichifiate, e Azerbaidjanul( stim de AGRI in constructie,insa pentru a asigura volume considerabile de gaze, sunt necesare miliarde de investitii, inclusiv in infrastructura noastra). insa iata ca nici relatiile cu azerii nu ne merge prea bine.
cred ca dmv nu intelegeti cultura diplomatiei ruse, si nici esenta politicii externe ruse. vor taragana pina la infinit semnarea contractului de livrare a gazelor pentru a scoate cit mai multe avantaje politice. atita timp cit nimeni in afara de ei nu ne poate asigura consumul de energie, de ce sa ne stricam relatiile cu dinsii?
Catre Galbur Dragos: ai dreptate ds fsb si gru in reprezentantele ruse. de asta tot trebuie sa tinem cont. fix asa cum si de posibilii agenti a serviciilor speciale romane in consulatul Romaniei la Balti. De ce sa judecam pe unii si sa i toleram pe altii?

Anonim spunea...

De ce si pentru cine, bre oameni buni, ar trebui sa exista un consulat la Balti? Caci intre Prut si Nistru n-au ramas decat vrea 5% de rusaraie! Si-apoi, de ce nu la Floresti, ca si acolo sunt din astia si inca multi? Aaa, fiindca Rusia stie ca in Balta asta traiesc niste degenerati! Pe de alta parte, la Chisinau exista un consulat si o ambasada (7 etaje in pamant, 4 deasupra pamantului, si o suprafata mai ceva decat Pentagonul,e cea mai mare ambasada muscaleasca din lume. Oare de ce? Ca sa aiba Europa in vizor! Si, de fapt, filat n-are decat sa-si deschida consulat rusesc la ma-sa in curte, mai aproape de tancul rusesc de pe malul Prutului!

Trimiteți un comentariu

Mesajele cu conținut indecent și ofensiv vor fi șterse.