Top 10 cele mai penibile şi amuzante declaraţii din Republica Moldova, în 2012

Publicat de Dragoș Galbur la 25 decembrie 2012

     
10. Mihai Ghimpu

În cadrul unu-i spot TV, în care liderii politici din Republica Moldova lăudau, fiecare în felul său, emisiunea Lorenei Bogza de la ProTV, președintele PL, Mihai Ghimpu menționează că: ”Mai profund decât ”în PROfunzime” poate fi doar ”în PROfunzime”. Genial!

9. Ecaterina Bunescu

Prezentatorul Jurnal TV, Andrei Bolocan, a mers pe 28 ianuarie la ministrul Focșa, pentru a transmite premiul special „Cârlanul de aur” consilierului acestuia, Dumitru Acriș, din partea emisiunii „Ministerul Adevărului”.

Echipa de la Ministerul Adevărului a fost însă ignorată de ministrul Focșa, care a dat bir cu fugiții și a alergat până în biroul său, unde domnișoara aka „șefa aparatului” a luat la palme operatorul Jurnal TV și a scos cu forța jurnaliștii din biroul lui Focșa. „Sunt șefa aparatului și am dreptul”, a fost explicația domnișoarei agresive.

8. Sergiu Sârbu

Pe 12 decembrie, încă comunistul Sergiu Sârbu părăsește rândurile PCRM și este insistent luat în vizorul presei. În unul dintre interviurile sale acesta declară despre ziua de 21 decembrie, în care se presupunea că va avea loc sfârșitul lumii, următoarele: ”Eu cred că sfârșitul lumii va fi la nesfârșit.”

   
7. Maia Sandu

În octombrie, anul curent, ministrul Educației, Maia Sandu, într-un mesaj video, adresat profesorilor cu prilejul zilei lor profesionale, comite o gafă lingvistică, și anume: ”Elevii să poată învăța să învețe, să dezînvețe și să învețe din nou.”
Menționez că în limba română nu există un astfel de verb ”a dezînvăța”.

6. Șoferul turmentat

Pe 5 noiembrie a avut loc o nouă operațiune a poliției rutiere, marca ”Nopțile Albe”. Şi de această dată, oamenii legii au prins mai mulţi şoferi în stare de ebrietate. Deşi poliţiştii luptau cu ei deja de trei luni, se pare că şoferii nu se mai învaţăse minte. Dacă unii șoferi băuți au fost cuminți și s-au conformat indicațiilor agenților de circulație, alții au protestat și chiar și-au amintit de Isus Hristos. Însă cel mai penibil a fost șoferul băut care încerca să le explice polițiștilor cum stau de fapt lucrurile, însă nu găsea cuvintele potrivite: ”Eu nu neg că eram la vogan... la lovan... tpu, tpu, la руль.”


5. Mihai Ghimpu

Pe 8 decembrie, în cadrul unei emisiuni la Euro TV, președintele PL se pronunță categoric împotriva propunerii socialistului, Igor Dodon de a federaliza Republica Moldova. Ghimpu este sigur că nici membrii Alianței nu vor susține și nu vor vota pentru organizarea unui referendum în acest sens. ”Dodon poate federaliza doar bidoane.” a declarat politicianul Mihai Ghimpu. Penibil și totodată amuzant.

4. Olia Tira

În timpul unui reportaj al unei emisiuni TV, unde subiectul discuției era ceva legat de fashion, în special de încălțăminte, interpreta Olia Tira a declarat următoarele: ”Dacă pantofi sunt curate și îngrijite, atunci bărbatul este merită o atenție.”
Ce-a vrut să zică interpreta este clar, mulți ar putea spune că e admirabil că o rusoaică vorbește româna, însă eu zic că-i rușine, să te naști în Moldova, să ai acuș 25 de ani și să nu poți formula corect o propoziție în limba română.

3. Eleva Simona

Simona a devenit vedetă peste noapte. Eleva din clasa a 5-a a liceului de la Vadul lui Vodă este celebră pe rețelele de socializare, după ce a spus că pe 21 decembrie vor veni ”tarelșili” (farfuriile zburatoare).
”O prietenă de-a lu' mama ni-o spus c-o să vină sfârșîtu' lumii ș-a să vină tarelșili.”

2. Victor Cravcenco

În luna noiembrie, un profesor de geografie de la Bălți s-a supărat pe elevii săi și încearcă să le dovedească că Bălțiul nu este un oraș rusesc. Cu toate că scopul discursului său a fost unul nobil, profesorul își dădu frâu liber emoțiilor și mai mai scăpase câteva înjurături. Întregul „discurs” al profesorului a fost filmat cu telefonul mobil de unul din elevi.

Întrebând-o pe o elevă care îi este etnia, iar dânsa răspunzând că rusă, la care profesorul i-a reproșat revoltat: ”Русская вот нашлась, рождённая в Гринэуцах, futu-ți Dumnezău mă-ti.”

1. Ionel Istrati

Într-un interviu, interpretul Ionel Istrati spune ca nu a stat pe gânduri când a acceptat să dea o mână de ajutor și să cânte pentru a aduna fonduri. El a mai declarat că, de fapt, statul este cel care trebuie să-l ajute pe băiatul care urma să ne reprezinte țara la Eurovision Junior. În continuare, interpretul a facut o declarație trăsnet: "Toate statele din Republica Moldova, toate țările din Republica Moldova pe cel care merge la Eurovision ajută cu cel puțin, cu ceva, nu?"

9 comentarii:

Szasz Sebes Paul spunea...

Locul 1 e cel mai tare

Anonim spunea...

acum poponarul de istrati se bucura ca i se face publicitate plus ca si in sfirsit a ajuns intr-un clasament pe locul unu )))))))))))

Anonim spunea...

Dragos, da verbul NECATAND exista in lexiconul romanesc?

Anonim spunea...

"Necatand" este o calchiere din rusa ("nesmotria").

Dragoș Galbur spunea...

Schimbat. Mulțumesc. :)

Anonim spunea...

"Top 10 cele mai penibile şi amuzante declaraţii din Republica Moldova, în 2012"
Eleva Simona, Victor Cravcenco, Șoferul turmentat etc. ?????????????? ce cauta aici??????
Ce intelegi tu prin declaratii?

Trebuia sa faci un Top numai cu personaje politice ori numai cu astilalti....

Dragoș Galbur spunea...

Am vrut inițial să fac cu politicieni, apoi cu vedete, apoi cu politicieni și vedete împreună, dar e spectru prea mic pentru 2012, cam sărăcuțe declarații peste tot.

Cât d-re Simon, Cravcenco, etc., care-i problema? sunt oameni, personalități în felul lor, cetățeni ai acestei țări. Cred că-și merită locul în acest top.

Baditsa spunea...

Baditsuni ai uitat de Leanka....))))))

Anonim spunea...

asta-i Moldova la ce va asteptati?

Trimiteți un comentariu

Mesajele cu conținut indecent și ofensiv vor fi șterse.