Câteva motive din care Vladimir Plahotniuc a organizat violenţele din 7 aprilie

Publicat de Dragoș Galbur la 22 februarie 2013

 Azi dimineață am primit pe poștă următorul email de la adresa anagroppa15@gmail.com. Personal, cred că-i un fel de răspuns a liberal-democraților ca urmare a scandalului cu interceptările telefonice.


Stimati reprezentanti ai mass-media (inca) neafiliata lui Plahotniuc, 

vedeti acest videoclip unde am incercat sa dam start unei noi teme de discutie. 

Lucrez in trustul lui Plahotniuc si, in contextul ultimelor evenimente, pot sa va informez ca si noi, din interior, incepem sa ne temem de acest om. Pana la urma, este suficient sa calci stramb, sa nu-i placa ceva din ce ai facut sau pur si simplu sa decida ca nu mai are nevoie de tine si s-a zis cu tine in aceasta tara. Acesta este sentimentul meu si al unor din colegii mei care au incercat doar sa isi faca un ban cinstit. De platit plateste bine, dar asta e unica ce ne tine pe multi din noi la el. Banii si frica - pe asta e construit imperiul lui Plahotniuc. 
Din motive evidente, numele nu mi-l pot divulga. 
Informatia si argumentele de mai jos sunt bazate inclusiv pe ceea ce aud si personal de la unii oameni apropiati lui Plahotniuc.


Evenimentele din 7 aprilie 2009 au generat multe schimbări despre care s-a vorbit în toţi aceşti ani. A fost instaurată o coaliţie democratică, dedicată ideii de integrare europeană. Imaginea Republicii Moldova pe exterior a avut doar de câştigat. Dinafară, Republica Moldova arată ca un stat ce s-a transformat peste noapte din dictatură într-un adevărat paradis al democraţiei.

Valorile europene se înrădăcinează tot mai mult în discursurile politicienilor de la guvernare. Atât cei ce cred în valorile europene, cei ce se regăsesc în ele, cât şi cei, cărora Europa le este străină, au devenit pro-europeni oficiali. Eurooptimismul este promovat şi de reformele din diferite domenii. Reforma se mişcă greu în Republica Moldova, dar totuşi nimeni nu poate afirma că ţara nu evoluează.

Despre 7 aprilie s-a vorbit extrem de mult. Politicienii scot această temă la înarmare mai ales în preajma alegerilor. Despre improtanţa evenimentelor din 7 aprilie pentru evoluţia ulterioară a Republicii Moldova, despre ce a adus data de 7 aprilie, s-a discutat enorm de mult.

Totuşi, 7 aprilie 2009 a marcat încă un mare început. Unul sumbru.

Accederea lui Vladimir Plahotniuc la cârma puterii, supunerea directă a unei părţi bune din instituţiile statului, extinderea controlului asupra sistemului judecătoresc, practic monopolizarea controlului asupra principalelor fluxuri financiare din ţară, accesul direct la mari întreprinderi de stat, deturnarea acestor bani prin conturi şi companii offshore în direcţii necunoscute. La toate acestea Plahotniuc ar fi putut doar visa pe timpul guvernării comuniste. Atunci controlul deplin asupra acestor structuri îl deţinea cu totul altcineva, şi anume Vladimir Voronin.

Ulterior schimbării guvernării, peste trei ani, constatăm că oamenii, serviciile, instituţiile, întreprinderile, fluxurile financiare, informaţia cândva controlate de Vladimir Voronin sunt acum sub controlul direct al lui Vladimir Plahotniuc.

Este şi normal în cazul dat să ne întrebăm – a fost doar o întâmplare norocoasă pentru Plahotniuc, sau totuşi a fost asta o parte dintr-un plan?

Deşi evenimentele din 7 aprilie încă nu sunt elucidate, opinia publică, se pare, s-a împăcat cu faptul că nu vom mai afla adevărul despre 7 aprilie. În decursul acestor trei ani au existat multe teze. Toate au dreptul la existenţă. Argumentele de mai jos, credem noi, merită luată, în serios.

Există, deci, suficiente indicii că anume Vlad Plahotniuc a şi stat în spatele violenţelor din 7 aprilie. A spus-o şi el nu o singură dată, doar că nu a spus-o suficient de direct pentru a fi citat cuvând cu cuvând.

Adevărurile de mai jos, demonstrate şi vehiculate deja în presă, puse cap la cap, îl fac vinovat pe Vlad Plahotniuc de organizarea violenţelor din 7 aprilie.

Până la urmă, se pare că Vladimir Plahotniuc este persoana care a beneficiat cel mai mult în urma evenimentelor din 7 aprilie.

1. Plahotniuc era extrem de apropiat PCRM. În 2008 influenţa sa atinge apogeul. Nimeni nu ştia cum arată, evita apariţia în public. Toţi, însă ştiau numele său. Plahotniuc deja organizează atacuri raider „neautorizate” de Voronin, are oamenii săi în diferite structuri, pe care îi telefonează direct, fără blagoslovirea lui Vladimir Voronin. Acest lucru începe să-l irite pe Voronin, pe atunci preşedintele Republicii Moldova. Concurenţa pentru atenţia şi graţia Preşedintelui pe atunci era mare. În jurul său erau mulţi oameni ce concurau pentru a fi cât mai aproape de Voronin. Oameni care se urau între ei. La un moment, tot mai multe opinii ajungeau la Voronin despre faptul că Plahotniuc iese de sub control. Voronin începe a observa şi el samavolnicia şi lipsa de scrupule a lui Plahotniuc şi este gata să dea ordinul ca acesta să fie nimicit. Însă mai ezită, pentru că la mijloc sunt bani şi putere. Planificând să rămână la putere, într-un fel sau altul, a lăsat aceste gânduri pentru mai târziu, pe după alegeri.

2. Oameni loiali lui Plahotniuc de prin instituţii îi comunică acestuia despre faptul că Vladimir Voronin ar avea de gând să facă cu el cam acelaşi lucru ce deja făcuse cu Veaceslav Platon – ostracizare, dosar penal şi eliminarea din cercul apropiaţilor. Probabil, închisoare, dacă nu reuşeşte să fugă. Plahotniuc se găseşte într-o situaţie unde nicio soluţie nu este cea bună. Îi devine clar că, atâta timp cât va fi sub controlul lui Voronin, va exista riscul să fie eliminat, averea - imediat confiscată, iar el, în cel mai bun caz – să dea bir cu fugiţii. Să cedeze ceea ce a agonisit nefiind acceptabil, vede o singură soluţie – să ia totul în mâinile sale. Mai ales că resursele deja îi permiteau un asemenea risc. A reuşit şi să-şi strângă o reţea bună de oameni-cheie prin instituţii.

3. Plahotniuc a declarat nu o dată că a ajutat opoziţia să câştige puterea. Sunt cuvintele lui de la tribuna Parlamentului. Acesta începe să flirteze cu opoziţia, să-i ajute pe la spatele lui Voronin, cu ce poate. Însăşi Plahotniuc se laudă că a susţinut, începând cu 2007-2008, opoziţia anticomunistă. Nu a făcut-o însă, din oarecare convingeri ideologice. Plahotniuc nu are un asemenea caracter. Pretextul invocat de el este, însă, unul fals – cică a văzut răul pe care-l aduce Partidul Comuniştilor şi a depus toate eforturile să-i alunge de la guvernare, riscându-şi viaţa. Chiar îi crede pe toţi drept idioţi? E capabil Plahotniuc să-şi rişte viaţa? De fapt, a fost exact invers – Voronin a fost cel ce a văzut răul cauzat de Plahotniuc, faptul că Plahotniuc ieşea total de sub control. Problema a fost în aceea că, Voronin nu s-a decis până la urmă să dea comanda. Alegerile erau tot mai aproape.

4. Plahotniuc înţelegea foarte bine că nu există cale întoarsă. Ultimul timp avea tot mai puţin acces la Voronin. Îi era clar că ceva se coace şi că era o chestiune de timp până când va fi înlăturat. A fost pus în situaţia în care a trebuit să pună la risc tot. Inclusiv, probabil, viaţa, doar să nu piardă banii agonisiţi. Aşa că a început să complotească tot mai activ pe la spatele comuniştilor, mai ales că toate circumstanţele erau în favoarea sa: o guvernare discreditată, un lider slăbit, înconjurat de lipitori pe care Plahotniuc deja îi controla, structuri private, oameni loiali, plus resurse financiare mai mult decât suficiente.

5. În plină campanie, opoziţia democratică pe atunci era în mare nevoie de bani. Plahotniuc oferă, foarte precaut, câte ceva ajutor financiar Liberalilor şi Democraţilor. Despre asta s-a mai zvonit şi nu odată. Partidul Liberali era pe atunci foarte vulnerabil la capitolul financiar, iar Partidul Democrat, deşi într-o situaţie ceva mai bună, nu o ducea nici el cel mai bine.

Dată fiindu-i situaţia şi modul în care aceasta avea să evolueze, din câte îi explicaseră oamenii din „servicii” dacă nu acţiona, Plahotniuc urma să fie înlăturat imediat după alegeri. A înţeles că unicul lucru ce-l poate salva era un haos total. Discreditarea comuniştilor şi înlăturarea acestora de la putere.

Plahotniuc a reieşit din următoarele considerente:

§ Era clar că comuniştii aveau să fraudeze alegerile.

§ Era clar că opoziţia avea şanse minime să câştige.

§ Era evident că, în cazul în care nu câştigau, opoziţia avea să mobilizeze oameni la proteste anticomuniste.

Planul său se înscria exact în această secvenţă a evenimentelor mai mult ca probabilă.

6. Punându-le pe toate cap la cap, Plahotniuc decide să utilizeze conjunctura dată pentru a crea o criză politică de proporţii, însoţită de violenţe şi panică şi a-i înlătura pe Comunişti de la Guvernare.

§ A fost 6 aprilie. A fost protestul paşnic al tinerilor. S-au înţeles că revin în piaţă a doua zi.

§ A fost 7 aprilie. Au ieşit oameni paşnici ce manifestau amărâţi de noua victorie a comuniştilor. Ocazia perfectă ce trebuia utilizată – totul era gata. Au fost câteva zeci de băieţi bine organizaţi, îmbrăcaţi în negru, raşi pe cap, mascaţi ce coordonau acţiunile prin intermediul staţiilor radio. Am văzut pozele cu toţii. Ei au fost cei care au provocat violenţele. Cine i-a mobilizat, ce s-a întâmplat anume, nu ştim nici până astăzi.

Două întrebări pe care trebuie să ni le punem:

Cine a avut capacitatea să organizeze violenţele din 7 aprilie?

Şi cine a avut de beneficiat în urma acestor acţiuni?

Deşi sunt multe răspunsuri posibile şi la prima şi la a doua, doar un nume se regăseşte la ambele – cel al lui Vladimir Plahotniuc.

7. Motivaţia cea mai plauzibilă de a organiza violenţele din 7 aprilie o avea anume Plahotniuc. O altă despărţire de Voronin, menţinând averea şi influenţa era imposibilă. Comuniştii trebuiau înlăturaţi de la putere violent, iar Plahotniuc urma rapid să sară în barca democratică. Acesta era planul şi asta s-a şi întâmplat.

§ Comuniştii nu erau pregătiţi de ceea ce s-a întâmplat. Era evident. Era vizibil şi din vorbele lui Voronin care, se pare, era speriat pentru prima dată în viaţa lui de ce s-a întâmplat. Ministerul Afacerilor de Interne, condus de Papuc pe atunci, s-a năpustit asupra tinerilor, chiar dacă nu tinerii au fost cei ce au declanşat violenţele şi actele de vandalism. Dar ceea ce demonstrează faptul că nu comuniştii erau cointeresaţi în provocarea violenţelor este lipsa de motivaţie. Comuniştii nu au câştigat nimic în urma zilei de 7 aprilie 2009, decât au fost discreditaţi şi înlăturaţi de la putere. Comuniştii nu sunt într-atât de naivi sau proşti să nu poată prevedea o asemenea evoluţie.

§ Opoziţia a fost şi ea extrem de nepregătită de o asemenea turnură a evenimentelor. Într-adevăr, partidele de opoziţie au scos oameni paşnici în stradă. Au rezervat Piaţa Marii Adunări Naţionale. Au ieşit cu lozinci pentru a protesta rezultatul alegerilor. Le era tot mai clar că ei vor fi cei învinuiţi de ceea ce s-a întâmplat. Cei din opoziţie erau, şi ei, foarte speriaţi. Opoziţia a avut şi mai puţine motive de a provoca violenţe decât comuniştii, pentru că îşi discreditau propria imagine – o monedă pe care comuniştii au jucat-o imediat, numindu-i vandali şi barbari de la Televiziunea publică Moldova 1. Aveau să ajungă cu toţii în închisori dacă se găsea cea mai mică dovadă a faptului că cineva din opoziţie a organizat violenţele din 7 aprilie 2009. Să nu uităm că comuniştii au mai avut aproape jumate de an de guvernare după 7 aprilie, când au putut să-l închidă pe oricine, de se găseau indicii cât de mici.

8. Ulterior evenimentelor de 7 aprilie, Marian Lupu, supărat în acelaşi timp că nu este candidatul PCRM pentru postul liber de preşedinte, dar şi atras de promisiunile lui Dumitru Diacov, părăseşte Partidul Comunist. Deşi Diacov coordonează aceste acţiuni cu Plahotniuc, Lupu nici nu suspectează de asta. Marian Lupu i-a garantat lui Diacov acces în Parlament în alegerile din iulie 2009. Plahotniuc pe atunci încă era între ciocan şi nicovală, deci trebuia să fie cel mai atent. Alegerile din iulie 2009 sunt câştigate şi AIE-1 – investită în funcţie. A tăcut mâlc şi a lăsat alţii să facă lucrul pentru el: În negocierile condiţiilor Alianţei, partajarea instituţiilor, a trebuit să aibă încredere în Diacov şi în Lupu. Pentru prima şi ultima dată.

9. După schimbul de putere, o parte extrem de importantă a planului era menţinerea instituţiilor de forţă şi acapararea a noi instituţii direct subordonate pentru extinderea afacerilor. Postul de Procuror a fost o investiţie absolut necesară. Indispensabilă chiar. Au fost plătiţi bani grei pentru această instituţie. Era extrem de important ca Procuratura niciodată să nu afle ce anume s-a întâmplat în 7 aprilie 2009 – sarcină pe care Valeriu Zubco a îndeplinit-o de minune. Mai mult ca atât, prin acţiunile sale au încurcat urmele la maxim – bloggeri ruşi, jurnalişti, activişti, copii. Toţi au fost interogaţi. A fost vreodată interogat Plahotniuc? După instaurarea Alianţei s-a început curăţarea urmelor. Asta a făcut Zubco timp de trei ani la Procuratură şi anume de aia Plahotniuc nu a putut renunţa atât de uşor la el. Zubco ştie foarte multe iar Plahotniuc nu are încredere în nimeni. Ce se va întâmpla cu Zubco rămâne de văzut. Probabil va ajunge, şi el, la Victoriabank, sau la Petrom, sau la Prime, sau în orice altă companie controlată de Plahotniuc.

10. Celelalte instituţii au fost acaparate prin intermediul a două partide-satelit (Partidul Liberal şi Partidul Democrat) pentru a-i menţine şi extinde influenţa. Întreprinderile de stat erau menite să pompeze incontinuu bani în offshorurile controlate de Plahotniuc, iar instituţiile de forţă urmau să ţină bâta asupra oricui care ar fi îndrăznit să-i treacă drumul. Sistemul bancar, controlat, direct sau indirect, în proporţie de 60% de Plahotniuc, a asigurat mişcarea fără probleme a sume enorme de bani dintr-un cont în altul, în timp ce instituţiile statului – CCCEC, SIS; Procuratura, BNM – trebuiau să facă un singur lucru – să nu observe ce se întâmplă. Lupta cea mare a fost dusă pentru Ministerul de Interne – piesă care a fost nevoit să o cedeze...

11. Dar Plahotniuc înţelege că toate acestea sunt temporare. Calculele îi arătau că, atâta timp cât el personal nu este parte a procesului politic, va fi uşor de înlăturat – mai devreme sau mai târziu. Începe a deveni mai vizibil, iar în noiembrie 2010, cu câteva zile înainte de alegerile parlamentare, aterizează tocmai pe locul doi pe listele Partidului Democrat.

12. În acelaşi timp, ia amploare campania de curăţare a imaginii publice, prin intermediul televiziunilor pe care le deţine, cât şi a trecutului dubios al lui Plahotniuc. La acest proces asistăm până la moment.

13. Conducerea instituţiilor a fost cel mai uşor de acaparat. Oameni de încredere ai lui Plahotniuc, după schimbarea puterii au rămas dezorientaţi pe puţin timp, după care au migrat lejer către acesta. Controlul lui Plahotniuc se extinde şi asupra instituţiilor pe care acesta, de facto, nu le controlează. Accesul la informaţie îi este garantat de oameni loiali în practic orice instituţie. La moment am ajuns să vedem că nu există instituţie unde Plahotniuc să nu aibă acces – direct sau indirect.

Avem un personaj, cu un temperament vădit criminal, cu un trecut extrem de dubios care a trebuit să facă o mişcare din instinct de autoapărare în data de 7 aprilie, acoperindu-şi crimele din trecut cu alte crime şi minciuni, noi, tot mai grave. Plahotniuc este gata să subjuge instituţii, oameni, să sfideze legi, doar pentru a-şi păstra influenţa şi banii. El trebuie înlăturat cât mai curând de la putere.

Mai sus au fost prezentate fapte, adevăruri pe care le ştim cu toţii din mass-media, unele din ele chiar din spusele lui Plahotniuc sau a oamenilor apropiaţi lui.

Până la urmă, nici măcar nu ştim unde a fost Plahotniuc de 7 aprilie. Cel mai probabil, în acea zi era cel mai informat om.

O să concluzionăm prin a repeta acele două întrebări la care trebuie să încercăm să răspundem fiecare:

Cine credem că a avut capacitatea să organizeze violenţele din 7 aprilie?
Şi cine a avut de beneficiat cel mai mult în urma acestor acţiuni?

La ambele, răspunsul este unul – Vladimir Plahotniuc.”