Filat a fost demis! Cine ar putea fi următorul premier?

Publicat de Dragoș Galbur la 5 martie 2013



Moțiunea de cenzură a trecut. Guvernul Filat 2 a fost demis cu majoritatea voturilor parlamentare. Am scris și pe facebook și scriu și aici, că nu mă bucur că a picat și s-a destrămat AIE sau că guvernul a fost demis, mă bucură anume eșecul personal al acestui îngâmfat arogant pe nume Vlad Filat. 

Gata bocetele, acuma trebuie să ne gândim cine ar putea să fie numit în funcția de premier, pe viitor, în așa mod ca să fie acceptat și de PLDM, și de PL, și de PD?

Din start, este exclus ca Filat să revină în această funcție, pentru că nu mai are credibilitatea de odinioară, imaginea de politician, după demisia de astăzi, îi este afectată, iar faptul că atmosfera din PLDM nu mai e una ca înainte, îi atribuie o vină și mai mare lui Filat, ca președinte de partid.

Cine îi poate lua locul lui Filat, în caz că pe viitor cele 3 partide din fosta AIE vor încerca să formeze din nou un fel de coaliție, numai ca să nu-i lase pe comuniști la putere?!

1. Dorin Drăguțan - actualul guvernator al Băncii Naționale, preşedinte al Consiliului de Administraţie al BNM. Ar avea susținerea PL și PD.

2. Alexandru Tănase - actualul președinte al Curții Constituționale, fost vice-președinte PLDM. Ar avea susținerea PL și PD, parțial și a PLDM, dat fiind faptul că președintele PLDM, Vlad Filat, nu prea îl agrează pe Alexandru Tănase, după ce acesta a părăsit PLDM.

3. Iurie Leancă - actualul (sau deja fostul) ministru al afacerilor externe a Republicii Moldova. Acesta, cred că, ar fi numitorul comun a celor 3 partide din ex-AIE. Chiar dacă e membru PLDM, acesta ar putea fi acceptat și de PL, și de PD.

Până la urmă, sunt doar presupuneri de-ale mele, iar până atunci, așteptăm alegerile anticipate.

24 comentarii:

Anonim spunea...

Alexandru Tănase!

Marina spunea...

LEANCA!!!

Anonim spunea...

Dragutanu n-are nici-o sansa.

Anonim spunea...

Dragos Galbur !!!

Dragoș Galbur spunea...

Nuuuu!

Anonim spunea...

Candu Adrian

Anonim spunea...

Valeriu Munteanu

Anonim spunea...

Sergiu Sirbu, nesustinut de toti :)

Anonim spunea...

Emil Boc

Dragoș Galbur spunea...

:DDD

vnegura_md@yahoo.fr spunea...

Vlad Filat, deoarec,e si in ciuda celor care il fac ingamfat merita. De ce il considerati ingamfat, d-le GALBUR ? Sau poate un sentiment de inferioritate te nimpinge spre a spune asa ceva. Am mai vazut asemanea cazuri. asa ca priviti-va nitel in oglinda ,in fiecarea dimineata ca sa va recastigati EU-l pe care , paremi- se ca l-ati pierdut.

Anonim spunea...

Dragos eu cred ca Leanca ar face fata!
Bubulici Vadim

Dragoș Galbur spunea...

http://www.publika.md/dragutanu--leanca-sau-tanase--potentiali-candidati-la-functia-de-prim-ministru_1288851.html

Anonim spunea...

Daca Publika te citeaza ceva nu e curat :)

Dragoș Galbur spunea...

Da, și Timpul încă)
Mă tem deja)

Anonim spunea...

dragos galbur si punctum!!!! te vrem premier!

Anonim spunea...

Deci in principiu is de acord cu Tine Dragos....intr-adevar dupa toate evenimentele din ultimul timp si modul in care a prejudiciat imaginea RM in spatiul european si dupa toate actiunile lisite de responsabilitate politica, aici ma refer la depasirea atributiilor de serviciu, Filat nu mai poate fi prim-ministru al acestei tari....deja asteptam alta persoana si acum de fapt vom vedea daca Filat face intr-adevar asa cum declara adica reprezinta interesele cetatenilor...sau de fapt isi va continua si mai departe politica sa lipsita de angajament politic care consta numai in interese de business personal.

dianasamohvalova spunea...

Ar mai fi careva candidaţi... Oricum, ma tem că Plaha mai pune mâna şi pe Guvern...

Anonim spunea...

Dragos, de ce nu plahotniuk, e cel mai curtat de Interpol.

Anonim spunea...

Leanca a declarat-o, mai tare decat el este Filat.
Se cred Tanase si Dragutanu mai tari decat Ulinici?

Mi-a placut cand a-i vorbit de Tata,tinere. Si dorul tau de comunisti, mi-a placut.

Ma tem, insa, ca de la o vreme ...

Dragoș Galbur spunea...

Lasă, mai bine te-ai teme de ce se petrece în țară, nu de presupuneri ridicole.

Anonim spunea...

Zi sincer, oamenii lui Ploha inca nu te-au contactat? :)

Dragoș Galbur spunea...

Nu, eu am ceva personal cu Filat, d-aia îl și critic. N-are nimeni nicio legătură cu asta.

makanaki knut spunea...

presupuneri prostesti! Vlad Filat se intoarce dragii mei!

Trimiteți un comentariu

Mesajele cu conținut indecent și ofensiv vor fi șterse.