Spre anticipate, cu pași mici, dar siguri

Publicat de Dragoș Galbur la 10 martie 2013



Personal, încă, cred că vom avea alegeri anticipate, undeva 50 la 50, pentru că nu-s ăștia chiar atât proști să renunțe la putere așa ușor, însă, privind și analizând cum decurg lucrurile în ultima perioadă, balanța se cam înclină spre anticipate.

Zilele trecute a avut loc ședința consiliului politic național a Partidului Democrat, unde s-a stabilit că PD nu vrea anticipate și că e dispus să negocieze/discute cu PLDM restabilirea alianței. Tot zilele trecute, a avut loc și ședința consiliului Partidului Liberal Democrat, unde s-a stabilit clar, că restabilirea alianței și în general, a relațiilor dintre partidele din fosta AIE, poate avea loc doar în condiția că Vlad Filat va fi restituit în funcția de premier, fapt care din start blochează orice negociere dintre PD și PLDM. De PL tac, că PL oricum va face ce-i va dicta Plahotniuc. Acum reiese că din cauza încăpăținării lui Vlad Filat, mergem cu pași mici, dar siguri, spre alegeri anticipate, la care, bag mâna-n foc, că vor câștiga comuniștii. 

Acuma na, avem și președinte de țară, care, din câte observ, încearcă să-i împace pe toți debusolații din PL, PLDM și PD, însă nu prea văd eu ca încercările sale să aibă vreun impact asupra acestora, mai ales că Timofti dă clar de înțeles că îl vrea pe Filat înapoi, în funcția de prim-ministru, lucru care îi cam compromite imparțialitatea domnului Președinte. Abia aștept să văd pe cine va propune Timofti în fruntea potențialului nou guvern, că până acum, credeam că Timofti e omul lui Plahotniuc, dar se pare că nu-i chiar așa.

Așteptăm, că altceva nu avem ce face, de revoluții nu suntem buni.

4 comentarii:

Sergiu spunea...

tara arde iar baba se piapatana(((

Olga M. spunea...

Cum ai și menționat, o să se întoarcă comii și atunci, vorba lui Ghimpu, o să-i trăsnească în gât pe ăștia...

cristian ghitu spunea...

Peste tot, presedintele unui partid politic, castigand alegerile parlamentare sau fiind majoritar in coalitia de guvernare, este ales ca prim-ministru al statului. Sa propui pe altcineva in rol de prim-ministru, inseamna sa ii dai lui Filat un post simbolic, frumos, dar simbolic sau sa il trimiti acasa, la confort. Acest lucru inseamna compromiterea lui ca politician. Atat timp cat Filat a fost (si este) initiatorul si principalul sustinator financiar al PLDM-ului, nu inteleg cum ar putea el sa accepte o astfel de situatie. Cine ar accepta?
PL-ul este orb, pentru ca daca au loc alegeri anticipate, sigur nu intra la guvernare, comunistii avand sansa de a obtine un scor peste media sondajelor din prezent. In mod cert s-ar prefigura o coalitie PD-PCRM. Cineva ar spune:"Vai, PD-ul ar trada, daca ar face coalitie cu comunistii". De cate ori au facut-o, prin vot sau prin jocul la 2 capete(situatia din decembrie 2010). Nu e de mirare. Interesele prevaleaza in politica, in special in Moldova, o tara saraca, unde putini isi pun intrebarea "De ce asa si nu altfel?"Daca intr-adevar PL si PD vor sa-si onoreze promisiunile facute privind integrarea in UE, ar trebui sa voteze un nou guvern Filat(poate sa puna si niste conditii), ceea ce este complicat, dar nu imposibil! Ar demonstra insa, public, ca au votat impotriva lui Filat, si nu a guvernului. Dificil pentru PD si PL. Totusi sigur nu este le este mai greu decat cetatenilor de rand.

Baditsa spunea...

Vladimir Voronin: ,, haos in tara asta- i настоящий порядок ,,
,, Pe timpul meu nu era dictatura era творческое начало ,, ,, Constitutia este facuta pentru oameni cu soveste ,,
,, Uniunea Europeana ето перевили лошади noi ne inkinam in fata lor utiutiu si utiutiu e ii hraneste pe , cinonici nostri , ,, eu am sai vizitez pe toti pe Giovani Bukikio pe Barosso pe toti care umbla ku umnii vzglyad ,, ,, Noi nu ne luptam cu CNA ei au ascuns un miliard si ceva de milioane de lei Banca de Economii ,, Eu ma pi.desc de ris

Trimiteți un comentariu

Mesajele cu conținut indecent și ofensiv vor fi șterse.