Trista poveste a Șăfului

Publicat de Dragoș Galbur la 1 aprilie 2013


E dimineață. E frig. Se trezește singur, în patul mare, rece și pustiu, din casa mare, rece și pustie. Ea nu-i. E liniște. E trist. De câteva zile nu mai e șăfu' cel de odinioară. Telefonul tace. Ministrul de Interne nu l-a mai sunat la 6 să-i raporteze despre situația criminogenă din țară. Poliția Rutieră nu mai blochează strada Drumul Viilor ca în fiecare dimineață. Apare soarele pe cer, nu și cel din suflet. Nici cafeaua nu mai are același gust. Nici viața. Toți trandafirii albi din Moldova s-au ofilit, pierzându-și rostul și speranța de a mai fi mângâiați de șăf.
Stejarii din Codrii Moldovei protestează, refuzând să înverzească, chiar dacă e primăvară.



Bodyguarzii au liber. Nu mai au pe cine păzi. Ei speră că șăfu' va reveni cât mai curând, iar între timp dânșii nu-și vor pierde calitățile de ținut umbrela și deschis portiera la mașină. Până atunci, însă, sunt triști și ei. Își îneacă amarul cum pot.

În Guvern e liniște. Spiridușii verzi nu mai zburdă sprinten și gălăgios pe holurile clădirii. Mănunchiuri de buruiene uscate plutesc în aer, ca în filmele western, împinse de vânt, pe coridoarele unde nu demult pășea solemn șăfu'.


E trist. Covârșitor de trist. Nu mai ține minte când a fost chemat la vreo emisiune, dar... parcă și-ar dori. O sună. Telefonul Lorenei, însă, e deconectat. Trist. Sumbră primăvară. ”De ce? De ce am răbufnit atunci fără ca să analizez consecințele?”. Plânge. Se oprește. Se consolează cu faptul că chiar dacă nu mai e șăf, oricum rămâne șăf în inimile Colilor și Valerilor de pretutindeni. Nu mai poate continua în halul ăsta. Prea multă tristețe. Apasă. Gata! Pune degetul pe butonul 1 de la telefon și-l ține apăsat mai mult. E apelarea rapidă. Acolo, răspunde el. Al. Al Capone. Răspunde: ”Da?!”. Iar șăfu', cu vocea tremurândă și copleșită de tristețe, abia de mai șoptește: ”Mă ierți?”. De acolo, oftând, se aude: ”...te iert”. Ăsta bucuros: ”AIE3?”. Acela, parcă, bucuros și el: ”AIE3 să fie!”.

Happy End.