Filat minte atât de frumos, încât îți vine să-l tot asculți

Publicat de Dragoș Galbur la 8 mai 2013

Am privit astăzi conferința de presă a lui Vlad Filat. Nimic nou. Minciuna - la locul ei, tot normal. A încercat, umil, să-și justifice trădarea de săptămâna trecută, pentru că realizează că a compromis parcursul european al Moldovei. Dacă au ajuns oficialii europeni, de rang înalt, mai isterici ca niciodată, să arate cu degetul la obraz, Moldovei, apoi înseamnă că Filat chiar a dat-o în bară, făcând alianță cu comuniștii și votând legi la pachet, așa cum le-a convenit lor.

Bunăoară, Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei UE în Moldova, a declarat că promulgarea legilor, votate în Parlament de către PLDM și PCRM, ar însemna o încălcare vădită a Constituţiei Republicii Moldova, iar despre legea cu privire la CC, oficialul european a menționat că, Curtea Constituţională trebuie să rămână o instituţie independentă.

Să nu uităm nici de declarația preşedintelui Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio, ”Decizia Parlamentului privind ridicarea mandatelor judecătorilor Curţii Constituţionale vine în contradicţie directă cu standardele europene privind justiţia constituţională şi reprezintă o încălcare evidentă a articolului 137 din Constituţia Republicii Moldovei”.

Și preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a reacționat: ”Sunt foarte de îngrijorat în legătură cu voturile de săptămâna trecută din Parlament, care au modificat o serie de legi importante. Aceste schimbări, cum ar fi posibilitatea de a demite judecătorii Curţii Constituţionale de către Parlament, vor avea consecinţe pe termen lung, negative pentru ţară şi dezvoltarea democratică. Aceste amendamente au fost adoptate în grabă şi fără consultări şi pregătire corespunzătoare, criticate atât de Consiliul Europei şi Comisia de la Veneţia.

Ca astăzi, Filat, să declare că prin votul comun cu PCRM, de săptămâna trecută, dânsul a avut ca scop protejarea valorilor europene. Amuzant, așa-i?

Dar ce frumos încearcă să se autojustifice, Filat, după ce l-a votat pe Corneliu Gurin în funcția de Procuror General, apoi tot el, l-a demis, împreună cu comuniștii, zicând astăzi la conferința de presă că ”Această decizie a venit în urma rezultatului unei comisii parlamentare, care a stabilit încălcări de ordin procedural la numirea domnului în funcție. Legea este una pentru toți, iar în cazul procurorului general, aceste prevederi ale legii trebuie respectate cu strictețe.” Ei bine, voi cum credeți, oameni buni, chiar n-a știut Filat atunci când PLDM l-a votat, alături de PD și PL, pe Gurin, în funcție, că 3 deputați din partidul său nu au votat sau n-au fost în sală?! Să fim serioși, or, tot ce înseamnă PLDM este egal cu Filat și invers.

Despre legea cu privire la modificarea sistemului electoral, Filat se justifică, citez ”...în baza activității comisiei parlamentare au fost evidențiate mari carențe care ar fi putut duce la încălcarea dreptului de a-și exercita drepturile la vot pentru cetățenii din stânga Nistrului și din diasporă.” Serios? Ei hai, dar atunci când le-a votat alături de PD și PL, de ce nu a ținut cont de asta? Pentru că, credeți-mă, știa el foarte bine ce înseamnă sistemult mixt de vot. Iarăși - minciuni.

Despre trecerea Centrului Național Anticorupție în subordinea Guvernului, îmi este clar. Trebuie cumva să-i scoată basma curată pe toți oamenii săi cu dosare penale la cur, Vicol, Negruță, Ioniță, Usatîi, Recean, mai nou și pe Streleț.

De un lucru a evitat Filat, astăzi, să se justifice, de proiectul care a stârnit cele mai multe controverse, cel cu privire la lipsirea judecătorilor Curţii Constituţionale de imunitate. Anume proiectul care i-a determinat pe oficialii europeni să ne arate cu degetul la obraz. Tare-și mai dorește, sărmanul, să se răzbune pe Alexandru Tănase.

Despre proiectele de legi înaintate de PCRM și susținute de PLDM - niciun cuvânt. Penibil.

+bonus