La un sfert de veac

Publicat de Dragoș Galbur la 7 mai 2013

1994
S-au scurs 25 de ani și nici nu m-au întrebat dacă-s de acord să se scurgă așa de repede. Parcă mai ieri căutam un locușor, undeva sub masă, mai departe de ochii lumii, să-l zdrobesc liniștit în pantaloni. Parcă mai ieri am fugit de acasă ca să merg pe deal să pasc vacile din sat. Parcă mai ieri mergeam în clasa întâia și tot parcă mai ieri deja luam BAC-ul. Parcă mai ieri am intrat la medicină, îmi părea că diploma de doctor e atât de departe și uite că deja am și ajuns medic. Au trecut anii așa - pac-pac. O viață zbuciumată, per general, dar în sensul bun al cuvântului.

Sunt un om bogat. Foarte bogat. Nu, nu am bani, dar am doi părinți iubitori, grijulii și sănătoși; am o soră cu o familie de-a dreptul superbă, am patru bunei în viață, lucizi și înțelepți; am rude apropiate, gata să-mi întindă o mână de ajutor oricând; am 4658 de friends pe facebook :) , deci nu am dreptul să zic că sunt un om sărac, că nu chiar totul în viață se rezumă la bani. Cel puțin pentru mine.

Da, timpul trece. Trece și nu cruță pe nimeni, dar pe nimeni. Asta îi e datoria, de fapt. Și tot așa, azi 25, mâine 30, poimâine 50, răspoimâine 70 și... gata, s-a dus viața, de parcă nici n-a fost. Și uite așa, de azi, cu 25 de ani în spate, merg înainte, că înainte era mai bine. 

Nebun la cap timpul ăsta.