28 iunie și despre cum m-am заебит de divizarea moldovenilor

Publicat de Dragoș Galbur la 14 iunie 2013

Astăzi, Partidul Liberal a rezervat Piața Marii Adunări Naționale, în ziua de 28 iunie, pentru 100 de ani înainte.

Dacă asta e schimbarea până la capăt, promisă, apoi huivoznaet, direct vorbind. Putem vorbi, cel puțin, despre o schizofrenie paranoidală în cazul de față. Eu am stat și m-am gândit, toți acești ani de activism, cum de făcut să unim societatea asta turbată și isterică, și am ajuns la concluzia că dacă aș avea cândva, eu, o oarecare putere legislativă și executivă, aș interzice absolut toate manifestațiile, indiferent de cauză, dată, istoricul zilei sau interese politice. (Nu vă faceți griji, n-am s-o am. Oamenilor ca mine le este interzis accesul acolo sus.) Deci, a ieșit o organizație sau un partid la manifestații? Pac, 5000 de mascați peste ei, uciganie, mai rău ca pe 7 aprilie 2009. De 4-5 ori repetând scenariul ăsta, toți se vor calma și le va trece pofta de ceartă și rățoială, iar 1 mai, 9 mai, 31 august, etc, etc, etc, ar fi zile lucrătoare. Ia-uite măi, abia leagă bieții moldoveni o propoziție corectă în limba română, dar pe 31 august toți sărbătoresc ziua ”limbii noastre”, chiar dacă pohui care limbă, important că e zi liberă și se poate de umflat gâlca. Fix așa și cu 28 iunie. Pentru ce să strângi 1000 de oameni în PMAN să fluture stegulețe, când poți să-i mobilizezi să facă curățenie în Valea Trandafirilor, de exemplu și chiar prin asta de comemorat 28 iunie, prin sădirea a 73 de copaci (73 de ani de la 28 iunie 1940), de ce nu? Într-un final, fiecare are dreptatea sa. Nu eu decid, pur și simplu-mi exprim opinia. 

Eu știu că 28 iunie e ziua ocupației sovietice, fix așa cum rusul știe că 28 iunie e ziua eliberării. N-ai să-l schimbi, nici pe el, nici părerea sa. Vă asigur! Așa că gata cu manifestațiile și cu bocetele, haideți să ne îndreptăm energia în altă direcție. Citim, lucrăm asupra noastră, ne informăm, ne educăm copiii în spirit patriotic și ne căutăm de treabă, că avem de scos o țară din căcat.

Noi avem aproape o lună, pe an, nemuncitoare, din cauza sărbătorilor și vacanțelor inventate, deci pierdem timp și bani aiurea, de dragul veselitului și bocitului degenerat ulterior în veselie. 

Mă abat de la subiectul inițial. În fine, 28 iunie este ziua ocupației sovietice și începutul celui de-al 2-lea calvar al Basarabiei, după 1812, iar datoria celor care cunosc acest lucru este țină minte și să transmită acest mesaj și copiiilor săi. Asta-i menirea noastră a românilor basarabeni, pentru următorii 100 de ani. Nu  bronarea PMAN, nu partidele politice și cu atât mai mult nu Uniunea Europeană sau cea Vamală. 

PS: Scuze de vocabularul necenzurat, dar nu că a ajuns cuțitul la os, dar a și intrat deja în el.

2 comentarii:

Baditsa spunea...

Cu copacii e o idee hai so facem in Corlateni :)

Dragoș Galbur spunea...

De unde să facem rost de puieți?!

Trimiteți un comentariu

Mesajele cu conținut indecent și ofensiv vor fi șterse.