Облом-ul lui Sergiu Mocanu

Publicat de Dragoș Galbur la 8 august 2013

Nu am facebook și nu știu părerea oamenilor despre deja popularul caz Garaba, dar mi-am creat o părere proprie despre relatarea acestui caz în mass-media. Pentru cei care nu cunosc despre ce e vorba: Conform notei Poliţiei, pe 30 iulie 2013, aproximativ ora 08.30, Munteanu Gheorghe, deplasându-se pe str. Calea Ieşilor, la volanul unui Ford Transit, ignorînd prevederile Regulamentului circulaţiei rutiere şi încălcînd grosolan ordinea publică, fără nici un motiv, a tamponat automobilul de model BMW 530, condus de Garaba Iurie, în care se aflau membrii familiei acestuia, care se deplasau în concediu. În continuarea acţiunilor huliganice, Munteanu Gheorghe l-a înjurat şi l-a agresat fizic pe Garaba Iurie, care ieşea din automobilul personal deturnat pe acostament, aplicîndu-i intenţionat o lovitură în regiunea feţei, în urma căreia părţii vătămate Garaba Iurie i-au fost cauzate leziuni corporale, acesta necesitînd îngrijiri medicale urgente. Familia acestuia a plecat la mare, iar Iurie Garaba a fost transportat la spital unde a suferit o intervenţie chirurgicală de 40 de minute.

Inscripție pe cană: ”Leader of the opposition.” Se iubește omu' :)

Cazul a fost făcut public de către Sergiu Mocanu. Am urmărit cu atenție relatarea și analiza acestui caz, la mai multe posturi TV din Moldova și pot să zic că mai mare manipulare a opiniei publice ca la JurnalTV n-am văzut. Că Garaba este omul lui Plahotniuc și lucrează la Procuratura lui Plahotniuc și conducea o mașină cumpărată din banii lui Plahotniuc, și că el este vinovat de accident, și că el l-a bătut pe Gheorghe Munteanu, celălalt șofer, și că toate acestea s-au întâmplat din cauza lui Plahotniuc. Asta fără ca Poliția Rutieră și Procuratura să se pronunțe în acest caz. Ei bine, medical, asta se numește paranoia! Iar paranoicul nr.1 se numește Sergiu Mocanu, cel mai corect, atotștiutor și cinstit moldovean de la Ștefan cel Mare încoace. Doar că na, în cazul Garaba a dat-o în bară. Era Mihai Ghimpu pe primul loc, cu Mâna Moscovei peste tot, acuma e Sergiu Mocanu.

A tot încercat Mocanu să facă din țânțar armăsar, însă nu i-a reușit. Gheorghe Munteanu, celălalt șofer, și-a recunoscut vina, a recunoscut că l-a agresat pe Garaba și a cerut scuze familiei acestuia, care se afla în mașină în momentul accidentului și a evenimentelor ce au urmat imediat după.

Cât despre Sergiu Mocanu, omul chiar încearcă din răsputeri să-și construiască o carieră politică pe seama lui Plahotniuc & Co. A devenit banal și se repetă în declarații, îi privesc emisiunile și-mi dau seama că omul nu mai are despre ce vorbi în afară de cât de rău e Plahotniuc. Rostește acest nume de 10 ori pe minut. Se vede că-și merită toți banii. Dacă e atât de cinstit, de ce nu vorbește despre cum pe 10 august 2008, feciorașii săi au bătut măr un tânăr, la un club din Chișinău? Ă?!

Încercarea lamentabilă a lui Sergiu Mocanu de a-și face imagine pe seama unui accident rutier, urmat de o agresiune, a arătat cum încearcă unii să prostească lumea prin intermediul televizorului, în cazul dat, cu JurnalTV. Cazuri din astea se întâmplă în fiecare zi, cu doctori, polițiști, procurori, profesori, etc. Se accidentează, se mai bat, se mai înjură, ca-n toată lumea. Mare brânză a descoperit Mocanu. 

Până la urmă cazul Garaba mi-a demonstrat încă o data cum își construiesc unii carieră politică. A ajuns un fost consilier a lui Voronin, cu dosare penale la fund, să ne vorbească despre dreptate și despre faptul că ”comuniștii și mafia de la guvernare sunt o apă ș-un pământ.” Ridicol.

*облом (din rusă) - fiasco, eșec.

25 comentarii:

Anonim spunea...

Daca Garaba nu e vinovat, de ce Publika n-a relatat acest caz?

Dragoș Galbur spunea...

Eu cred că tu știi răspunsul.

Anonim spunea...

nu uita să traduci și «nu s-a primit»
(http://dexonline.ro/definitie/primi)

Dragoș Galbur spunea...

Merci, am corectat.

Anonim spunea...

Oблом-ul lui Mocanu consta in aceea ca Munteanu n-a avut curajul sa mearga pana la capat. Chiar crezi ca e vinovat?

Anonim spunea...

Greșești în mod convenabil și nerușinat.
Procuratura a emis un comunicat în prima zi, foarte imparțial, în care deja îl condamna pe Munteanu.
Nu te-ai gândit că Munteanu a fost torturat în celulă, și de asta și-a recunoscut vina? De ce nu te întrebi de ce Garaba a renunțat sa mai ceară depăgubiri morale?
O fi Mocanu paranoic, dar și tu spui jumate de adevăr.
Scrii că se întâmplă accidente în fiecare zi. Ai mai auzit să fie arestat vreun om 20 de zile, din cauza unui accident minor?

Anonim spunea...

Încă ceva, de ce prietenul lui Garaba a instrumentat cazul? Dacă totul dreptatea era de partea lui Garaba, el însuși i-ar fi cerut prietenului să nu cerceteze cazul. Nu este asta trafic de influență și abuz?
Ai scris doar jumate de adevăr în articol - cel referitor la Mocanu.

Dragoș Galbur spunea...

Munteanu nu a fost arestat pentru accident, ci pentru că l-a lovit pe Garaba, care ulterior a fost internat în secția OMF de la et. a sp. de urg., după o intervenție. Eu acolo 7 ani de studenție am făcut ore. Nu ajungi pur și simplu.

Plus la toate pe mine nu mă interesează acest Garaba, ci modul prin care Mocanu și JurnalTV manipulează opinia publică.

Anonim spunea...

Eu cred ca ii clar ca Plaha cu posturile sale obtinute fraudulos manipuleaza opinia publica. Da JurnalTV ii bravo, nu se lasa vinduta hotilor, si ii "freaca" de cate ori are ocazia. Plaha=hot si nu numai el, cred ca toti trebuie sa stie asta. In privinta jurnaltv, atita timp cat ne arata care's hotii atita timp noi trebuie sa ii sustinem. (parerea mea)

Dragoș Galbur spunea...

JurnalTV aparține fraților Țopa, care nu-s cu nimic mai curați ca Plahotniuc.

Anonim spunea...

Dragoș, iată un accident de ieri: http://unimedia.info/stiri/permalink-64097.html
Șoferii s-au luat la bătaie. Care din ei a fost arestat pentru a nu influența martorii 20 de zile? Mergi la procuratură și întreabă-i de ce nu au arestat pe nimeni.
Așa că nu scrie că Garaba e curat și că nu a influențat dosarul.
Da, Mocanu e un troll, JTV la fel. Dar nici acest accident nu a fost anchetat corect.

Anonim spunea...

Dragos, nu bag mina in foc si zic ca fratii Topa is curati ca lacrima, da' daca is asa de rai atunci de ce nu vad la posturile lui Plaha sa se vb despre hotiile care le fac?

Dragoș Galbur spunea...

N-am scris că Garaba e curat. Nu există în Moldova procurori curați.

Eu m-am referit mai mult la Mocanu și JTV. Nu-i prima oară.

Dragoș Galbur spunea...

@ultimul anonim

Dacă erau curați și nivinovați nu fugeau din țară învinuindu-l pe Plaha că le-a făcut dosare, etc, etc. Fără foc fum nu iese.

Anonim spunea...

Dragos, dar tu ai o sarcina concreta. Si ti se pare ca nu te vede nimeni. Asa considera si Andrei. Prietenii stiu care.

Anonim spunea...

Si inca ceva, Dragos. La lectia la care ai fost tu mai era cineva. Acel cineva nu a cazut atat de jos-nic, desi a inteles exact ce vi s-a spus: ca in in caldarea cu rahat plahotniuc, orice mizerie ai arunca, mai rahat nu poti face continutul. Iar daca in acelasi recipient vei pune si o perla, cu siguranta ii dai miros.Perlei, bineinteles.
E a doua oara cand iti scriu ca esti ridicol. Daca
vei considera, ne putem vedea sa polemizam.

Dragoș Galbur spunea...

Nu știu despre care Andrei vorbești, dar eu nu polemizez cu anonimii. Lecții cică :D

cocos cumiere spunea...

ti se pare normal ca familia lui Garaba sa isi continuie drumu la mare in timp ce acesta este internat in spitalul de urgenta si apoi operat??? e ceva in neregula aici

Dragoș Galbur spunea...

E ceva în neregulă cu țara asta în general.

Szasz Sebes Paul spunea...

Rafuiala cumva ?

Mihai Andrievski spunea...

Am impresia ca lucrezi pentru Plahotniuc

Dragoș Galbur spunea...

Mă cac pentru Plahotniuc.
Ai impresii proaste.

Anonim spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=SkZ1O4UJdcU
Sergiu Mocanu si Daniela Bodrug :)

Anda Unionista= spunea...

AVIZ postacilor:
si Atentie la tradatorii neamului:
----------------------------------------------------
Iata o lista a unor jurnalisti "maldafnisti "de la Chisinau,
moscalo-fili, anti-români si anti-unionisti mascati si sub acoperire,
care blocheza mesajele Unioniste ale comentatorilor voluntari
de pe Forumurile din ziarele lor:
---------------------------------------------
- Kostake Teleleu-Tanase de la "Timpul md"
- Aliona Tzurkanovna de la "Adevarul md"
- Una Anonimovna de la "Apropo Magazin" / trustul Jurnal /
RUSINE MARE LOR !

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
————— ♥ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ —————
—————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

Anonim spunea...

Cite ceva despre Anti-Mafie si Mocanu:

http://mihaeladelavad.wordpress.com/2011/02/16/veaceslav-balacci-a-fost-restabilit-in-funtie/

Trimiteți un comentariu

Mesajele cu conținut indecent și ofensiv vor fi șterse.