Câteva cuvinte despre războiul dintre Vlad Filat și Renato Usatîi

Publicat de Dragoș Galbur la 11 octombrie 2013

Renat Usatîi m-a anunțat că Vlad Filat a ordonat ca dânsul să fie arestat. La moment acesta a părăsit teritoriul Republicii Moldova. Ce-i drept, deja de mult timp, mașinile celor de la MAI îl urmăresc pe Usatîi. Vă dați seama că n-o fac din capul lor.

Personal nu cred că Filat are coaie să-l aresteze pe Usatîi, pentru că astfel și-ar strica completalmente relațiile cu Moscova, dat fiind faptul că Usatîi se împacă de minune cu Kremlinul + cred că Filat nu ar merge astăzi împotriva lui Plahotniuc, căci acesta și Usatîi sunt în relații foarte bune.

Acum să vă povestesc câteva lucruri interesante. În 2010, Usatîi a donat 400.000 lei, la rugămintea lui Filat, pentru a cumpăra case unor 4 familii sinistrate, după care, s-a dovedit că asemenea familii nu există și că nu au fost cumpărate niciun fel de case. Cu alte cuvinte, Filat, l-a muls de 30.000$ pe Usatîi, așa, ușurel. Anul trecut, prin presă, a apărut zvonul că Usatîi este omul lui Filat la Moscova, zvon negat cu vehemență de către liderul PLDM, însă Usatîi dispune și astăzi de actele semnate de, pe atunci premierul, Filat, unde e stipulat clar că acesta l-a desemnat pe Usatîi consilier al prim-ministrului moldovean.

Astăzi, Usatîi trebuia să participe la o emisiune de la TVC 21, unde urma să povestească despre relația sa cu Filat, însă, după ce la offline-ul cu bloggerii, de miercuri, Usatîi a dezvăluit despre ce ar trebui să vorbească la TV, (discuția fiind interceptată de către MAI) cei de la TVC 21, l-au anunțat pe businessman că emisiunea se amână din motive tehnice, asta în contextul în care patronul TVC 21 îi datorează lui Filat o sumă mare de bani.

Mai în scurt, urmează chestii interesante, pentru că ăsta e doar începutul. Usatîi zice că nu se va implica categoric în politică, însă eu, personal, cred că dacă MAI îl va hărțui în continuare pe Usatîi, la ordinul lui Filat, la anul vom avea un partid nou sau cel puțin un deputat nou.

Declarațiile din textul de mai sus aparțin lui Renato Usatîi și au fost făcute în cadrul unui offline cu bloggerii.