Procuratura Generală îl poate ancheta pe Mark Tkaciuk în dosarul 7 aprilie 2009

Publicat de Dragoș Galbur la 23 mai 2014



Că tot și-a depus mandatul de deputat, comunistul Mark Tkaciuk, știți la ce m-am gândit? Că poate fi apucat de... barbă, cel puțin, de către Procuratura Generală.


Imediat după 7 aprilie, 2009, m-am pomenit și eu cu un dosar penal pentru dezordini în masă. Apoi, odată cu căderea regimului comunist, dosarul meu a fost clasat, din lipsă de probe. Însă nu s-a terminat totul așa cum m-aș fi așteptat. În 2010, 2011 și 2012, am continuat să fiu ”chemat” la Procuratură, să povestesc ce știu despre aprilie 2009, iar ultimele ori, când am fost, procurorul și cei din SIS, care mă interogau, m-au întrebat ce legătură am cu Mark Tkaciuk, căci dânșii aveau informații, precum că el a organizat și a dirijat dezordinile din aprilie lui 2009. Evident că nu am nicio legătură, nici eu, nici cunoscuții mei care au fost activi pe 6 și 7 aprilie. După atâta bătaie de cap din partea procurorilor și securiștilor, am discutat cu Tkaciuk pe facebook, despre faptul că SIS și PG încearcă să facă legătura între mine și el, fapt care mă deranjează. După câteva zile, din nou sunt invitat la Procuratură, unde sunt întrebat de ce am făcut gălăgie, pentru că ei chiar au dovezi că Mark Tkaciuk este implicat în evenimentele din 7 aprilie 2009, că trebuie să-mi țin limba după dinți, că el are imunitate parlamentară și  oricum nimeni nu poate să-i facă nimic.

Pe 25 iunie, 2011, scriam: ”Da, eu până în ziua de astăzi cred că Mark Tkaciuk a planificat minunțios devastările și pogromul din seara zilei de 7 aprilie, însă atunci când SIS și PG încearcă să-i găsească țapi ispășitori pe naționaliștii români, asta întrece orice măsură. Lasă cei din SIS să se uite la ei în curte și să ia măsuri cu personalul său care a participat la dezordinile din 7 aprilie la ordinile lui Reșetnikov.”

Până un alta, astăzi, după ce Tkaciuk și-a depus mandatul de deputat, au apărut informații precum că acesta a preluat conducerea mișcării extremiste de stânga Antifa, un fel de grupare paramilitară, de genul celor care au participat la dezordinile din Ucraina. Aceștia se antrenează în păduri și în diferite localități pentru a pregăti o nouă diversiune pe teritoriul Republicii Moldova, în preajma semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană ori în preajma alegerilor parlamentare din toamnă. Sunt mai mult ca sigur, că mișcarea pe care, se vehiculează, că ar controla-o Mark Tkaciuk astăzi, a participat și la dezordinile de pe 7 aprilie 2009. În genere, la moment, FSB are în Republica Moldova, peste 1000 de activiști pro-ruși, organizați, gata în orice clipă să ia arma în mână. Nu, nu-s povești. Priviți ce se întâmplă la câteva sute de kilometri de hotarul nostru. Credeți-mă, Mark Tkaciuk are destulă minte ca să poată coordona cu ei.

În fine, acuma e momentul porivit pentru ca Procuratura Generală să se apuce serios de Mark Tkaciuk. Legea despre statutul deputatului în Parlament, capitolul II, art. 10 spune: ”Deputatul nu poate fi reținut, arestat, percheziționat cu excepția cazurilor de infracțiune flagrantă, sau trimis în judecată pe cauză penală ori contravenționala fără încuviințarea prealabilă a Parlamentului după ascultarea sa.” Odată ce a depus mandatul de deputat, Tkaciuk nu mai are imunitate parlamentară, respectiv poate fi anchetat, ba chiar i se poate deschide o urmărire penală pentru implicarea sa în evenimentele din aprilie 2009. Acum e momentul! Acum Procuratura Generală poate să demonstreze că există și că funcționează. Locul acestui individ periculos este după gratii, de altfel, riscăm să ne pomenim cu un nou 7 aprilie, nu dă Doamne...

4 comentarii:

=Arvinte Unionist dela Reni= spunea...

“APEL
al unui fost colaborator al SIS-ului”
de Nicolae Lupaşcu,
locotenent-colonel în retragere

motto:
„Un regim opresiv poate înnebuni un om,
dar libertatea poate face din el un idiot”
de Kazimierz Brandys

ziarul Timpul din 18 iunie 2012
http://www.timpul.md/articol/apel-al-unui-fost-colaborator-al-sis-ului-34580.html

În cadrele Serviciului de Securitate m-a adus, cum se întâmplă adesea în viaţa omului, ÎNTÂMPLAREA. Nu m-am visat, copil fiind, luptător cu „şpionii”. Nici în anii studenţiei nu am avut vreun contact cu reprezentaţii KGB. Aveam familie pe care trebuia s-o întreţin, iar în puţinul timp liber care îmi mai rămânea nu ieşeam din bibliotecă, aşa că umbra temutei pe timpuri organizaţii nu s-a intersectat cu activitatea mea până la absolvirea Facultăţii de Filologie a Universităţii de Stat. La susţinerea tezei de licenţă am fost remarcat de regretatul Silviu Berejan, care m-a invitat să muncesc la Academia de Ştiinţe. Fireşte, am acceptat, gândindu-mă foarte serios la o carieră ştiinţifică. Îmi plăcea literatura şi studiul ei mă pasiona. Pe la sfârşitul verii însă am fost contactat de un mandatar al Securităţii, care m-a întrebat dacă n-aş vrea să lucrez la ei. Era vara anului 1970. După celebrele procese ale lui Daniel şi Siniavski, intelectualitatea (în special cea umanitaristă) din Rusia pornise o mişcare disidentă, care a alertat serios forurile de partid. Până atunci, cadrele KGB se recrutau din domeniul oricăror alte profesii, numai nu dintre filologi, istorici, ziarişti. De aceea s-a şi decis să se coopteze de urgenţă pentru lucrul operativ cu intelectualitatea de creaţie tineri absolvenţi ai facultăţilor respective. Aşa am nimerit şi eu în vizorul serviciilor speciale. N-aş putea spune că m-a bucurat propunerea venită pe nepusă masă. Am avut mai degrabă unele dubii şi abia am îngăimat că am să mă mai gândesc.

Câţiva ani în urmă, cel care se crede vulpoi, şi anume Petru Lucinschi, arunca o replică ziariştilor, precum că nu e nevoie de lustraţie, pentru că aceasta ar însemna să rămânem fără intelectualitate de creaţie. Mulţi au văzut în cuvintele paharnicului lui Bodiul prezenţă de spirit, adevăr cutremurător şi alte matrapazlâcuri de felul acesta. La mijloc însă e doar intenţia de a-şi ascunde plăgile oribile, arătând cu degetul la cei pe care i-a ţinut ani de-a rândul într-o continuă hăituială. După câte îmi amintesc, tocmai el, nu altcineva, era agasat de „românismul” prenumelui lui Cimpoi, Mihai, de poezia lui Vasile Romanciuc etc. Vânătoarea de „naţionalişti” printre poeţi şi artişti începea întotdeauna din seraiurile secretarului pe ideologie al CC, venind la KGB doar ca formulă imperativă: „k ispolneniu!” (a se executa!). Acum respectivul poate să spună că şi el era impus, că deasupra lui stătea Bodiul, iar, mai departe, constipatul Suslov ş.a. Recunosc, şi eu am avut uneori nişte şefi cu o inteligenţă la genunchiul broaştei. Uneori mi s-au nimerit şi nişte subalterni neghiobi, puşlamale sută la sută (unii dintre aceştia azi servesc, în grade de generali, mogulii din actuala coaliţie majoritară, având şi „performanţa” colaborării – cu plata cash! – cu unul-două servicii speciale străine), care m-au pârât instanţelor superioare pentru neloialitate şi lipsă de fermitate faţă de „greşiţii” regimului. Dar respectul meu faţă de intelectualitatea de creaţie a neamului a rămas neclintit, având toată convingerea, că şi eu, la rându-mi, am fost respectat de cei pe care i-am cunoscut. Despre aşa-zisa „colaborare” voi vorbi mai jos, pe îndelete.

=Arvinte Unionist dela Chilia= spunea...

CONTINUARE-2
De ce însă Petru Lucinschi îi bagă în aceeaşi oală pe toţi intelectualii? E clar, ca să rămână el cât mai curat. Or, lustraţia tocmai cu aceştia trebuia începută, cu Snegur, Lucinschi, Sangheli, Moţpan, Voronin ş.a.m.d. Lustraţia, care ar fi trebuit să se producă imediat în 1990, ar fi însemnat atunci nu terfelirea de-a valma a ceea ce are poporul nostru mai de valoare, ci închiderea accesului la putere a celor pe care regimul sovietic i-a selectat după principiile diabolice ale unei „selecţii negative”, cum spunea Eminescu, verificându-le – de la o fază a ascensiunii lor pe verticala de partid la alta – reflexele, eliminându-le treptat din comportamentul lor pe cele necorespunzătoare, inoculându-le pe cele trebuincioase, pentru ca în final să ajungă o slugă perfectă, supusă şi devotată. Dacă li se bloca acestora accesul la putere, nu am fi ajuns în situaţia când Snegur a semnat cu de la sine putere, fără ştirea nimănui, un document care ne-a marcat definitiv destinul – aderarea noastră la CSI, sau când Lucinschi a consfinţit cu propria mână existenţa statului Pridnestrovie prin recunoaşterea „statului comun” Republica Moldova, ori, când Sangheli ne-a făcut printr-o semnătură „minoritari” ai pachetului de acţiuni la „Moldovagaz”. Asta ar fi fost o adevărată lustraţie şi numai un gest de felul acesta ne-ar fi salvat de marea cădere şi marele colaps care se prelungeşte de două decenii.

De altfel, anume acest aspect al problemei m-a silit să ies din tăcerea care mi-o impune statutul deontologic al fostei mele profesii şi să pun pe hârtie anumite lucruri care ar fi trebuit demult clarificate definitiv pentru toţi. Nu mie îmi revenea sarcina acestor clarificări. Ar fi trebuit s-o facă instituţia abilitată, SIS-ul, care, din păcate, astăzi are mulţi generali, colonei, dar nu are profesionişti în ale informaţiei şi, mai ales, nu are oameni de bună-credinţă, gata să apere şi să susţină interesul naţional. Aleşi pe sprânceană după relaţii de nepotism şi loialitate faţă de un boss de partid sau altul, craii din conducerea actuală a SIS-ului, din oportunism, laşitate şi impotenţă profesională, la provocările care scindează societatea, se fac mereu că plouă. De parcă nimic nu se întâmplă, de parcă aşa şi trebuie să fie. E drept că pe parcursul celor douăzeci de ani de „independenţă” în R. Moldova s-a modelat şi s-a şlefuit un sistem de informaţie care este prin definiţie opusul a ceea ce se presupune a fi o instituţie de genul acesta. Informaţia adunată de lucrătorii operativi este folosită de superiorii sistemului în scopurile lor personale, adică, pe şleau spus, se vinde ori se serveşte în operaţiuni de şantaj, presiune politică şi altele de felul acesta. Nu e de mirare că lucrătorii buni nu au rezistat unor asemenea „obiceiuri” şi au plecat ori au fost siliţi să plece. Mă gândesc la specialişti de forţă, cum sunt Valeriu Furdui, Alexei Timuş, Artur Gumeniuc şi plecaţii forţat Constantin Cotorobai, Dmitri Gabura, Grigori Bîrcă şi alţii, persoane ce ar fi apte de a ameliora situaţia şi a readuce în serviciu profesionalismul. Astfel, în cadrul conducerii SIS au rămas, în temei, doar cei din „familie”, cumătrii, finii, nepoţii, fiecare cu propriul „business”, cu propria găinărie şi nimeni cu interesele ţării. Nu e de mirare nici faptul că un şef al SIS-lui, în timpul războiului de la Nistru, era mai mult ocupat cu trecerea camioanelor cu votcă de contrabandă peste Prut, că alt şef ne-a vândut mai târziu ruşilor agentura de la Tiraspol, că un al treilea, bătut măr după plecarea din post, cică pentru „convingerile” sale comuniste (de fapt, însă, pentru că a luat banii, dar ceea ce a promis „băieţilor” să facă nu a făcut), şi-a cumpărat din te miri ce o casă cu 350.000 euro, că alţii s-au căpătuit cu apartamente, vile, imobile, restaurante, prăvălii, maşini de sute de mii şi mii de euro.

=Arvinte Unionist dela Cetatea-Alba= spunea...

CONTINUARE-3:
Cu alte cuvinte, avem un serviciu de informaţie care este o clonă perfectă a sistemului nostru politic. E un sistem de informaţie adânc „înnemurit” cu sistemul politic, având şi toate viciile şi bolile lui (actualul şef ar spune „lúia”). Le pasă lor de faptul că suntem „lucraţi” metodic într-un mod ce nu ne lasă nicio şansă de prosperitate şi normalitate? Îi doare pe dânşii că de douăzeci de ani ne învârtim în acelaşi cerc, reluând mereu de la capăt aceleaşi refrenuri care sfârşesc mereu într-o fundătură? Departe de ei toate aceste gânduri şi preocupări!
Problema e că, de o habă de vreme, în media electronică a fost aruncată din nou o mâţă moartă – aşa-zisa „listă a lui Şandrovschi”.

S-a făcut ca de obicei, cum se fac diversiunile clasice, de pe un site din România, cu scopul clar de a sensibiliza firile exaltat patriotice. Imaginaţi-vă care ar fi fost reacţia dacă lista cu pricina era aruncată din Ucraina ori din Rusia. Toţi ar fi vorbit de o provocare a FSB şi nu ar fi luat-o în seamă. Aşa însă este ca şi cum ar fi o atenţionare a fraţilor români privind un „pericol” de moarte ce ne paşte dinăuntrul nostru. „Ai noştri” au reacţionat ca… proştii.

Traianus, pe care îl stimez, a postat pe blogul său o cacealma de doi bani. În continuare, Nicolae Dabija vine cu o scrisoare deschisă către „poetul Traianus”. Concomitent „lista Şandrovchi” face furori pe Facebook. Într-un cuvânt, o nebunie sau, în limbajul iniţiatorilor acestei provocări, „operaţia proşla uspeşno”. Ca o scuză şi ca argument al gestului său deloc rezonabil, Traianus declară cu o patetică oratorie: „Importantă e repunerea problemei care e de-a dreptul capitală pentru reunirea Basarabiei cu România, dar şi pentru integrarea acestei fărâmituri de pământ românesc în Uniunea Europeană”. Problema, bineînţeles, e Legea lustraţiei. După cele spuse aş vrea să întreb dacă o Lege a lustraţiei ar însemna, într-adevăr, pentru Moldova o „purificare”(lustraţie însemnând tocmai acest lucru) şi o şansă de progres, cum se insinuează cu rea-credinţă şi cum se crede cu naivitate.

După douăzeci de ani de rătăcire prin jungla tranziţiei, puţini din cei care au semnat un angajament cu fostul KGB mai sunt în structurile Puterii. Între timp, în politica moldovenească au apărut nume noi. În vârful Puterii l-am avut, după „troica” de vârf sovietică – Snegur, Lucinschi, Sangheli -, pe Voronin, pensionar în grad de general şi cetăţean cu actele în regulă al Rusiei. Astăzi avem, repet, în conducerea SIS un ins, „ghinărar”, care pe timpuri, din impotenţă profesională, fabrica dosare fictive de agenţi secreţi. În cadrul unei inspecţii, eu personal am descoperit că din cei 12 agenţi racolaţi de dânsul, aşa cum arătau rapoartele, nouă nici cu spatele nu ştiau de aceasta. De altfel, mă întreb ce facem azi, în cazul adoptării Legii lustraţiei, cu aceşti NOUĂ? Un alt mare „nănaş” ori văr, ori ce neam o mai fi şi al cui o fi, tot general, e atât de „deştept” încât la o beţie în restaurantul propriu (aţi mai auzit de generali cu crâşmă?) s-a lăudat că este colaboratorul unui serviciu străin cu pseudonimul „PORTOS”. Nu m-aş mira dacă, într-o bună zi, în fruntea SIS-lui s-ar descoperi un întreg pluton de „muschetari”. Pentru asemenea cazuri însă nu de Legea lustraţiei e nevoie. Ne trebuie o lege strictă de control asupra celor care parvin la putere şi de un serviciu de informaţie independent de factorul politic, de un SIS care să slujească ţara, poporul, nu o protipendadă coruptă şi vândută străinilor. Asta ne trebuie!
----------------------------------------------------------------------------------------
- Nicolae Lupaşcu, locotenent-colonel în retragere


=Arvinte Unionist dela Sarata= spunea...

CONTINUARE-4
--------------------------------------------
“APEL
al unui fost colaborator al SIS-ului”
de Nicolae Lupaşcu,
locotenent-colonel în retragere

motto:
„Un regim opresiv poate înnebuni un om,
dar libertatea poate face din el un idiot”
de Kazimierz Brandys

ziarul Timpul din 18 iunie 2012
http://www.timpul.md/articol/apel-al-unui-fost-colaborator-al-sis-ului-34580.html

P.S.
Cele de mai sus au fost scrise cu patru-cinci luni în urmă. Aveam dubii: are sau n-are sens să-mi expun părerea. Articolul publicat în TIMPUL din 11.06.12 m-a convins că are. Debandada din sânul SIS este rezultatul unei practici bolnave a politicienilor noştri de a-şi promova odrasle neprofesioniste la posturi de profesionişti. Astfel, un Dediu, un Rusu, un Mihai, persoane lipsite de aptitudini operative, s-au trezit peste noapte generali, iar SIS-ul – cu o conducere coaptă pripit în bucătăriile unui bătrân general promoscovit şi a unui proeminent cumătru… Apropo, alţi politicieni ceva mai devreme, în bucătării similare, ni i-au preparat care pe un Plugaru, care pe un Pasat, care pe un Reşetnicov.

Domnilor, preşedinte Timofti, preşedinte al Parlamentului Lupu, prim-ministru Filat, IMPLICAŢI-VĂ. De atitudinea dumneavoastră depinde ca instituţiile speciale ale statului să ne fie curăţate de escroci şi oameni întâmplători şi reprezentate de veritabili profesionişti.

Trimiteți un comentariu

Mesajele cu conținut indecent și ofensiv vor fi șterse.