Filat și PLDM disperați că decizia CEDO a apărut în presă, sar din gafă în gafă

Publicat de Dragoș Galbur la 17 iulie 2014


După ce zilele trecute, cazul PLDM versus Moldova, respins de CEDO, a făcut zarvă pe internet, dar și nu numai, uite că ieri a început campania de spălare a imaginii PLDM și în special a lui Filat. Trist este că protagonistul acestei tentative de reabilitare a imaginii lui Filat, este postul JurnalTV, lucru care stârnește suspiciuni.

Am vizionat aseară un reportaj, marca JurnalTV, (îl găsiți aici: http://bit.ly/1jSjxjp) atât de ieftin și de disperat în a-i mai șterge din imagine liderului PLDM, încât, în cadru, apar doar pldm-iști, care utilizează exact același șablon de răspuns: ”Este o denigrare la adresa PLDM și la adresa liderului acestuia.” Eu așa înțeleg că CEDO, prin decizia sa de a respinge plângerea făcută de Filat, a denigrat imaginea acestuia. Dar cine-i vinovat? Filat? Nu! ”Oligarhul Vlad Plahotniuc” spune deputatul PLDM, Ion Butmalai. De unde atâta logică? Habar nu am.

Pentru cei cărora le este lene să privească reportajul propriu-zis, vă explic, mai în scurt, în reportaj apare în primul rând, avocatul PLDM, Vlad Gribincea, care se declară revoltat că documentul a apărut în presă, că el abia de câteva zile a aflat despre respingerea de către CEDO a plângerii făcute de PLDM, că nu știu ce. Un fel de justificare morocănoasă. Mai departe, ni se explică și de către Streleț, Cimbriciuc și Butmalai, toți deputați PLDM, că la fel, problema, în acest caz, este că de ce a apărut documentul cu răspunsul CEDO în presă. Că anume asta e problema, că e un act de reavoință din partea cuiva și că prin apariția în public al acestui act, de fapt, are loc o lovitură în PLDM și în liderul acestuia. După capul lor, faptul că CEDO a respins plângerea lui Filat împotriva Republicii Moldova, ar fi trebuit să rămână în taină. Se pare că și dânșii realizează că e o rușine și o lovitură de imagine pentru PLDM, acest eșec internațional al fostului premier.

Și pentru că dacă nu-i Mâna Moscovei, e mâna lui Plahotniuc, deputatul Ion Butmalai declară că este ”clar ca bună ziua””în spatele apariției documentului de la CEDO, stă oligarhul Vlad Plahotniuc.” Butmalai mai utilizează și noțiunea ”oponenții politici a lui Vlad Filat” și atunci mă întreb? De ce a făcut, PLDM, coaliție cu acești ”oponenți politici”? De ce a bătut palma cu Plahotniuc și și-a cerut scuze în public de la acesta, dacă acuma, prin declarațiile subalternului său, Ion Butmalai, îl atacă din nou?

În fine, poate eu ceva nu știu, poate într-adevăr Plahotniuc a cumpărat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la Strasbourg. Ei, da' cât costă ea acolo? Dar hai să fim serioși!

Și pentru a încerca să-i ofere o notă de echidistanță, reportajului dat, apare și analistul politic, ”independent”, Anatol Țăranu, (salariatul lui Filat, dar nu-i pe asta) care prezice că în campania electorală ce urmează, această decizie a CEDO va fi folosită împotriva lui Vlad Filat. Evident, dom'le, că va fi folosită! Când ataci Republica Moldova la CEDO, acuzând Curtea Constituțională din Moldova de jocuri politice, iar CEDO mai că nu-ți spune ”băiete, noi nu ne ocupăm cu asemenea plângeri prostești”, la ce poți să te aștepți în următoarea campanie electorală? Ai greșit, recunoaște și suportă consecințele.

Așadar, e foarte trist, că în loc să emită un comunicat de presă, din numele PLDM sau aparte din numele lui Vlad Filat, prin care să facă public acest document și să recunoască că nu au avut dreptate că au atacat Republica Moldova la CEDO, ei se justifică la JurnalTV că cineva le vrea răul publicând, fără acordul lor, acel act.

Asta e, dacă nu-i mâna Moscovei, e vinovat Plahotniuc, dacă nu-i Plahotniuc, e vinovat Chirtoacă, dacă nu-i Chirtoacă, e vinovată mass media și tot așa, numai PLDM are întotdeauna dreptate...

2 comentarii:

Anonim spunea...

de ce nu comentezi nimic de actiunile Rusiei.....?? interesant.!? sau verisorul nu-ti permite?

Dragoș Galbur spunea...

Dacă îmi explici ce legătură au acțiunile Rusiei cu articolul de mai sus, apoi mai vorbim.
În rest, nu răspund la provocări și insinuări ;)

Trimiteți un comentariu

Mesajele cu conținut indecent și ofensiv vor fi șterse.