Ce zice Google despre falsificarea diplomelor de studii ale demnitarilor de stat

Publicat de Dragoș Galbur la 8 iunie 2015


După cum am precizat în postarea mea precedentă, diploma de studii a premierului moldovean Chiril Gaburici, s-a dovedit a fi falsă, în urma unei expertize efectuate de specialiștii Ministerului Afacerilor Interne. Am decis să mai caut prin Google ceva informații despre cazuri similare și iată ce am găsit. Despre cazul premierului român Victor Ponta, toți știu, hai să vedem și altele.

1. La un simplu search pe Google, găsim că asemenea situații sunt caracteristice țărilor din lumea a 5-a, ca Pakistan, Nigeria. Însă sunt cazuri puține și ele țin mai mult de plagierea unor lucrări decât falsificarea unor diplome. Chiar dacă mai sunt menționate unele cazuri, finalitatea lor nu este prezentată pe internet.

2. Se întâmplă și la casele mai mari. Universitatea din Dusseldorf a retras titlul de doctor al ministrului educației, după o investigație ca ea a fost plagiată. În 2013, aceeași universitate a retras titlul de doctor unui alt ministru, după ce s-a aflat că o parte din teza de doctor a fost plagiată;

3. În 2011 ministru german al apărării a fost forțat să-și dea demisia după ce au fost găsite urme de plagiat în teza sa de doctor;

4. În Pakistan, constituția obligă candidații să aibă studii superioare. De asta au și apărut multe documente false. Autoritățile au cerut ca să fie instituit un proces cât mai minuțios de verificare a actelor de studii ale demnitarilor, dar pentru că acest proces devenise controversat, au renunța la el;

5. Un caz al unui diplomat din Africa de Sud, cu diplomă falsă, care a încercat să fie numit ambasador în Canada și a eșuat pentru că autoritățile canadiene au efectuat un control, au depistat diploma falsă, au refuzat numirea diplomatului și au anunțat toate instituțiile care au tangență. Este interesant că ulterior acest diplomat a fost numit ambasador în Japonia, autoritățile japoneze se pare că n-au văzut o problemă în diploma falsă;

6. În Bulgaria, un ministru al agriculturii a fost descoperit cu diplomă falsă. Au fost începute investigațiile de rigoare, dar așa și nu scrie nimic despre rezultate.

Deci da, suntem de râsul lumii, însă slava Domnului că măcar nu suntem singuri.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Mesajele cu conținut indecent și ofensiv vor fi șterse.