De ce nu poate fi șantajat Vlad Filat?

Publicat de Dragoș Galbur la 17 iulie 2015



Tot se vorbește în ultimele zile despre faptul că sărmanul Vlad Filat, cel mai necăjit dintre toți politicienii, este șantajat de Bojîca. Serios, eu când văd oameni care scriu și spun că ”Vai, săracul Vlăduț, ce osândit este, atât de șantajat la tot pasul, atât de bătut de soartă”, îmi vine să-i apuc de guler și să le dau un cap în gură! Și-am zis mai bine să stau calm șiu dă să scriu câteva motive de ce acest biet oligarh nu poate fi șantajat așa cum cred unii:


  • Filat nu poate fi șantajat renunțe la dorința sa de a deveni din nou prim-ministru, pentru că, logic, care-i sensul să-i deschizi lui sau apropiaților săi dosare penale, dacă e suficient să i se spună în față, acolo la negocieri, că pur și simplu nu va fi votat. Nici democrații, nici liberalii nu-l vor vota pentru această funcție, era clar din start.
  • ”Negocierile decurg foarte bine.”, o spun toți liderii PLDM, PD, PL, în special Vlad Filat. Și iarăși, atunci de ce se plânge că e șantajat, dacă totul e atât de frumos și armonios? Pentru un minister în plus? Păi ministerele se împart conform mandatelor din Parlament. Dacă e să presupunem că Plahotniuc vrea un minister în plus, eu cred că numai ar bate cu pumnul în masă și Filat ar pleca din nou capul. Fără niciun fel de șantaj, ori Plahotniuc e prea puternic ca să șantajeze un om atât de slab cum este Filat.
  • Ce fel de miză politică poate avea Filat, ca să fie șantajat, dacă credibilitatea lui e la pământ de multă vreme? Pentru cine mai e un concurent politic de luat în considerare? Pentru Ghimpu, pentru Plahotniuc, pentru Dodon? Pentru prietenul său Voronin, cu care servește cognac la el acasă? Nu cred. Este doar un oligarh tipic, cum spunea expertul german care a făcut o radiografie extrem de dură legată de modul în care clasa politică de la Chișinău a dezamăgit Germania, făcând aluzie la Vlad Filat.
  • După ce a abandonat de două ori lupta cu Plahotniuc, doar ca să poată fura liniștit mai departe, Filat nu ar face decât să se ridiculizeze încă odată pornind un nou război cu acesta. Ce e de șantajat aici?
  • Ce poți să obții din Filat, șantajându-l? A pierdut tot ce avea mai important, și-a pierdut funcția, încrederea multor cetățeni, a partenerilor europeni, cei mai importanți oameni din partid, unii stau în pușcărie din cauza lui, alții îs căutați de Interpol, deci nu văd ce mai poți stoarce din acest individ, șantajându-l‎.

Acum o să mă refer la o chestie care îmi stârnește un pic de nedumerire, și anume la dosarul fraudelor de la Banca de Economii, în care a fost arestat cumnatul și nepotul lui Vlad Filat. Presa și unii bloggeri scriu că astfel Plahotniuc îl șantajează pe Filat. Posibil, însă eu nu înțeleg un lucru, acum ce? Nu trebuie să arestăm pe nimeni în țara asta, că reiese că toate dosarele care, de fapt, sunt pe bună dreptate deschise, au tentă politică? Dacă îi arestau pe acești infractori care au spălat bani de la BEM, cu câteva luni în urmă, iar avea să fie șantaj politic, dacă îi arestau peste 1-2-3 ani, iarăși avea să fie șantaj politic. Un cerc vicios! Cândva, cumva, dacă vor fi prinși cei care au furat miliardul, iarăși nu vor trebui arestați, că nu cumva să supărăm Moscova, ca nu cumva să compromitem viitorul Moldovei ș.a.m.d. Și uite așa batem pasul pe loc. Eu, ca simplu cetățean, chiar mă bucur că au fost reținuți aceștia, pentru că au comis o infracțiune și trebuie să răspundă. Și o să mă bucur mai tare dacă voi vedea o finalitate reală a acestui dosar. Atâta timp cât sunt arestați cei care au încălcat legea, pentru mine nu contează dacă cineva șantajează pe cineva, pentru că din acel șantaj, noi, cetățenii de rând, oricum nu avem nimic de câștigat. Lasă-i măcar să se omoare între ei.

Așa că haideți să nu bocim la poveștile acestea cu șantajul și nu știu mai ce, lasă-i să se bată între ei și să se aresteze toți unul pe altul. La sfârșit să rămână unul, iar nouă, poporului, ne va fi mai ușor să-l punem la punct.

3 comentarii:

Eugen Miron spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
nume spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

Trimiteți un comentariu

Mesajele cu conținut indecent și ofensiv vor fi șterse.